Anunț de ultim moment din partea meteorologilor. Vremea se va răci instant în toată țara. ANM a emis alertă de cod galben și vânt puternic. Vom avea parte de ploi însemnate cantitativ în peste 20 de județe din țară.
Anunțul ANM
De astăzi de la ora 12:00 și până sâmbătă la ora 21:00, mare parte din țară este sub alertă de cod galben de vreme rea, ploi însemnatate cantitativ, dar și vânt puternic.
Vremea se răcește în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în multe zone din România va ploua cu averse, iar în intervale scurte de timp se vor acumula și înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp.
Vântul, spun ei că va ajunge la viteze de 45…55 km/h, în vestul și sud-estul teritoriului, dar și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 de metri, rafalele vor depăși peste 80 de km/h.
Totodată, începând de sâmbăta aceasta, meteorologii au spus că vremea o să fie mai rece și că duminică, pe 3 aprilie, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi precipitații ce se vor transpune în lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.
Cantintățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.
În jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, dar și în Carpații Occidentali va ploua cantitativ, acumulându-se 50…70 l/mp, astfel determinând topirea zăpezii.
În Banat și Maramureș, vântul va avea intensificări, iar în Dobrogea și în estul Munteniei vom avea rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.
Alerta vizează județele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și Brăila.