Redactia.ro
Home » Știri » Alertă de CORONAVIRUS! Un autocar cu români veniți din ITALIA a trecut granița. Pasagerii, plasați în CARANTINĂ

Alertă de CORONAVIRUS! Un autocar cu români veniți din ITALIA a trecut granița. Pasagerii, plasați în CARANTINĂ

coronavirus

Alertă de coronavirus în România. Un autocar cu 21 de români, venit din Italia, a trecut, marți, granița de la Giurgiu. Toți pasagerii dar și șoferul au fost plasați în carantină.

Autocarul va fi decontaminat, a declarat prefectul de Giurgiu, Aneta Matei, pentru G4Media.ro. Românii vor fi cazați la hotelul din subordinea Direcției de Tineret și Sport Giurgiu și vor primi hrană în regim de catering.

Ce se întâmplă cu autocarele cu români din Italia care ajung la granițe?

Românii care lucrează în nordul Italiei au continuat să vină luni acasă, în ciuda avertismentelor autorităților din România. Autocarele sunt trase pe dreapta, iar călătorii sunt verificați de inspectorii sanitari.

Pasagerii trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică caută persoane care prezintă semne ale bolii respiratorii, iar pe cei fără simptome îi informează că ar putea sta în carantină pentru următoarele 14 zile.

Duminică seară, într-un autocar cu 17 persoane care venea din Milano a fost găsită o persoană cu febră, transmite Digi 24.

Cursuri suspendate. Vor primi părinții liber de la muncă pentru a sta acasă cu copiii?

Un alt caz a apărut în atenția publică luni. După verificările din vamă, un autocar a fost oprit în Oradea pentru reevaluarea pasagerilor și a documentelor. Deși inițial s-a vorbit inclusiv de trimiterea în carantină a tuturor persoanelor, într-un spațiu protejat din județ, autoritățile s-au răzgândit până la urmă.

„A fost reevaluat un autocar cu 46 de persoane, care venea din Italia, dar s-a dovedit că persoanele proveneau toate din zona galbenă, în consecință conduita adoptată este de autoizolare la domiciliu pentru persoanele respective”, a explicat Dorel Țîrț, purtător de cuvânt DSP Bihor.

Restricții de călătorie din cauza coronavirusului

Vă reamintim că una dintre măsurile luate luni seara de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență vizează suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele operatorilor de transport înspre și dinspre Italia. Măsura este valabilă de astăzi, 10 martie, până pe 31 martie. Cu o zi înainte au fost suspendate toate cursele aeriene din și către Italia.

Autoritățile italiene, la rândul lor, au anunțat luni seara că întreaga țară este declarată „zonă roșie” începând de marți, fiind considerată cu risc epidemic. Sunt închise toate granițele și populația este rugată să stea cât mai mult izolată la domiciliu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: