Cristina Cohuț
Durerea nu are cuvinte. Iar uneori, nici lacrimile nu mai ajung. Pe 5 iunie, Alex Marcu și-a condus soția pe ultimul drum și și-a luat adio de la femeia care i-a fost sprijin, iubire și mamă pentru fetița lor. Teodora Marcu, fosta concurentă de la „Insula iubirii”, a fost înmormântată în comuna Helegiu, județul Bacău, în prezența a sute de oameni. Iar gestul făcut de Alex, simplu dar atât de sincer, a lăsat pe toți fără cuvinte.
Teodora a fost condusă pe ultimul drum
În satul natal al Teodorei, Helegiu, oamenii s-au adunat rând pe rând. Nu mai era vorba doar despre o înmormântare. Era despre o tragedie cumplită, care a mișcat o țară întreagă. Din curți, de la poartă sau din mulțime, zeci de femei plângeau. Bărbații tăceau cu capul plecat. Copiii întrebau în șoaptă de ce plâng toți. Nimeni nu știa ce să răspundă.
Alex Marcu mergea în urma sicriului alb, purtând un buchet imens de trandafiri. Era îmbrăcat în costum negru, cu privirea pierdută. Nu plângea, dar fiecare pas pe care îl făcea părea să-i sfâșie sufletul. Oamenii îl priveau fără să spună nimic. Nimeni nu știe cum să aline o astfel de durere. Nimeni nu știe cum să mângâie un om care tocmai și-a pierdut soția și copilul nenăscut, amândoi luați de lângă el mult prea devreme.
Fetița lor, Ema, o victimă colaterală
În mijlocul acestui coșmar, o fetiță mică, Ema, își căuta mama din priviri. Nu înțelegea ce se întâmplă. Era ținută în brațe de o rudă, îmbrăcată în alb, cu o fundă prinsă în păr, așa cum o îmbrăca mama ei în zilele bune. Unii se întrebau ce va fi cu ea. Alții doar suspinau. Prea mică să înțeleagă, prea mare tragedia ca să fie ascunsă complet de ea.
Cei prezenți spuneau că Teodora avea planuri pentru Ema. Vorbea des despre cum va merge la grădiniță, despre cum îi va coase rochițe și îi va face torturi cu figurine colorate. Acum, toate visele au fost îngropate alături de sicriu.
Un gest simplu, dar plin de însemnătate
Alex Marcu nu a vorbit. Dar a spus totul prin gesturile sale. Buchetul uriaș de trandafiri albi pe care îl ținea în mâini nu era doar un simbol al iubirii. Era dovada că dragostea adevărată nu dispare nici când moartea o înfruntă. A ținut florile la piept, aproape tot drumul spre cimitir, apoi le-a lăsat, în liniște, pe sicriul alb al Teodorei. Nimeni nu a îndrăznit să se apropie. Toți au rămas muți, martori la o durere care a lovit mai adânc decât orice cuvânt.
Mai târziu, în cimitir, când pământul începea să acopere sicriul, Alex a mai lăsat un trandafir. Ultimul. A privit o clipă cerul și a rămas nemișcat, cu ochii închiși. A fost felul lui de a-și lua rămas bun.
O tragedie care a lăsat urme adânci
Teodora Marcu a fost ucisă pe 31 mai 2025, într-un atac șocant, în cartierul Cosmopolis din București. Se afla pe stradă cu fetița ei și alte două copile când fostul ei iubit, Robert Lupu, s-a apropiat și a tras cu arma în ea. A împușcat-o în piept, iar apoi a tras alte două gloanțe în abdomen, știind că Teodora era însărcinată. Medicii au încercat zeci de minute să o salveze. Nu au reușit, relatează cancan.ro.
După crimă, bărbatul s-a sinucis. Ambii au fost duși la IML. Familia Teodorei a venit imediat să o recupereze. Familia criminalului a întârziat. Ulterior, fosta soție a lui Lupu și fiica acestuia au mers să îl ridice și au organizat o ceremonie de incinerare, discretă, fără ca cineva să comenteze sau să întrebe.
Cazul a stârnit reacții în toată țara. S-a vorbit despre violență domestică, despre lipsa de protecție a victimelor, despre cât de ușor pot ajunge niște oameni nevinovați victime ale geloziei și ale obsesiei. Iar Teodora a devenit, fără să vrea, simbolul unei realități care doare.
Alex Marcu, răpus de durere: „Nimic nu are sens fără ea”
După tragedie, Alex Marcu s-a retras. Nu a vrut să apară la TV, nu a dat interviuri. A stat cu Ema, a făcut aranjamentele pentru înmormântare, a ales rochia în care urma să fie îmbrăcată Teodora și a cerut să nu se facă nicio cheltuială extravagantă. A vrut ca totul să fie simplu, curat, sincer. Așa cum era ea.
Apropiații spun că e distrus. Nu doarme, nu vorbește prea mult. Își cere iertare printre lacrimi. Spune că n-a știut cât de periculos era Robert. Că trebuia să facă mai mult. Că simte că a eșuat.
Alex și Teodora plănuiau o vacanță. Urma să meargă în Grecia, la finalul verii, după ce ea ar fi născut. Vorbeau despre o casă nouă, despre botezul băiețelului care urma să se nască. Acum, toate planurile s-au spulberat.
La înmormântare au venit și oameni care nu o cunoșteau personal. O femeie din Bacău a spus că a venit pentru că s-a simțit „ca și cum o rudă de-a mea a fost ucisă”. Alții au adus flori, au aprins lumânări sau au lăsat jucării la intrarea în capelă.
Preotul din sat a rostit rugăciuni cu glas tremurat. A vorbit despre iertare, despre suferință și despre dragostea care nu se stinge. A binecuvântat trupul Teodorei și i-a cerut lui Dumnezeu să o primească așa cum a fost: tânără, mamă, iubită.
După slujbă, oamenii au aruncat flori în groapă. Copiii au dat drumul unor baloane albe spre cer. A fost o imagine greu de uitat. Ca o promisiune că, dincolo de tragedie, rămâne ceva: iubirea.
Într-un colț, Alex a rămas câteva minute în genunchi, lângă mormânt. A plâns în tăcere. Fără strigăte, fără gesturi dramatice. Doar o durere mută, care spune totul.
