Vremea de mâine, 22 octombrie 2026. Ploile se extind în aproape toată țara, temperaturile scad, iar la munte apar lapovița și ninsoarea
Copiii sub 14 ani care comit fapte prevăzute de legea penală ar putea merge la consiliere fără acordul părinților. Ce a decis CCR
Transformare uluitoare pentru Leonard Miron! A dat jos 60 de kilograme și are o meserie la care nimeni nu se aștepta
Netflix pregătește o lovitură de proporții! O actriță premiată cu Oscar acceptă primul rol principal într-un serial. Povestea care a convins-o
PRO TV, reacție radicală după ce Firicel din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție pentru 24 de ore. Ce transmit televiziunea
Ai primit o casă sau bani de la părinți prin donație? Clauza care poate schimba împărțirea moștenirii și ce drepturi au ceilalți copii
Joi dimineață vine cu o veste uriașă pentru trei zodii. Până la prânz, viața lor poate lua o întorsătură neașteptată
Patru zodii își schimbă destinul până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului le pot întoarce viața la 180 de grade
Cu două ore înainte de nuntă am aflat că locația fusese schimbată. Ce am făcut în următoarele 106 minute a schimbat tot04.09.2026, 20:10
Am vrut doar să ajut un bătrân la aeroport. Când a sunat la poliție de pe telefonul meu, am încremenit04.09.2026, 19:50
Dana Marijuana a primit o pedeapsă de peste 5 ani de închisoare. Decizia Tribunalului Constanța04.09.2026, 19:07
Din 14 septembrie începe o etapă complicată pentru toate zodiile. Una dintre ele va fi pusă serios la încercare în dragoste04.09.2026, 18:51
Învățătoarea a crezut că un copil este în pericol. Când a aflat de ce bunica îi lega mâinile, a început să plângă04.09.2026, 18:23
Insula Iubirii începe în această seară. Cine sunt cele cinci cupluri care intră în testul suprem04.09.2026, 18:06
Trei morți într-un accident grav pe Drumul Expres Craiova – Pitești. Ce s-ar fi întâmplat înainte de impact04.09.2026, 17:57
O profesoară și-ar fi salvat elevul în telefon drept „Numărul 8”. Detaliile prezentate în instanță04.09.2026, 17:50
La 79 de ani am devenit din nou mamă. Când copiii mei au aflat cine este tatăl, au rămas fără cuvinte04.09.2026, 17:29
A plecat cu amanta și era sigur că soția îl va ierta. O fotografie publicată pe internet a schimbat totul04.09.2026, 17:07
Tarotul toamnei 2026 pentru toate zodiile. Cine primește cartea norocului și cine încheie un capitol04.09.2026, 16:49
Câți ani de muncă sunt necesari pentru o pensie de 5.000 de lei. Calcul pentru patru niveluri de salariu04.09.2026, 16:35
Zodia care primește vestea pe care o aștepta în weekend. Două zile pot schimba complet situația pentru acești nativi03.09.2026, 15:56