Georgescu Dragos
În noaptea sfântă a Învierii, mii de credincioși aprind lumânări în curțile bisericilor din întreaga țară. Este poate cel mai emoționant moment al sărbătorii pascale. O tradiție veche de secole, respectată cu smerenie. Dincolo de imaginea solemnă, lumina pe care o primim în acea noapte are o semnificație profundă. Este simbolul Învierii, dar și un sprijin pentru suflet, în momentele grele. Se spune că lumânarea aprinsă la Înviere trebuie păstrată tot anul. Iar în clipele de cumpănă, ea poate aduce liniște și vindecare.
De ce trebuie să iei Sfânta Lumină de Paște. Semnificația obiceiului
Sfânta Lumină, cunoscută și sub numele de focul haric, se aprinde în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Este considerată o minune, pentru că se spune că flacăra coboară din ceruri, fără ajutorul vreunei surse omenești de foc.
Ceremonia are loc în Sâmbăta Mare, în jurul prânzului. Patriarhul ortodox intră în Sfântul Mormânt îmbrăcat într-un stihar alb, semn al curățeniei și păcii. Înainte de asta, locul este verificat riguros. Se înlătură orice sursă de aprindere. Totul pentru ca minunea să fie autentică.
După ce rostește o rugăciune specială, patriarhul așteaptă. Se spune că, în acel moment, o lumină albastră, nevăzută, coboară peste piatra pe care a fost așezat trupul lui Hristos. De acolo, flacăra prinde viață. Patriarhul aprinde 33 de lumânări legate între ele, în cinstea celor 33 de ani trăiți pe pământ de Mântuitor.
Primele minute, focul nu arde. Flacăra este blândă, poate fi atinsă cu mâna. Apoi, este împărțită clerului, credincioșilor și delegațiilor venite din întreaga lume. La București, Lumina Sfântă este adusă cu avionul și distribuită în toate eparhiile.
Aceasta este lumina pe care o primim la miezul nopții de Paște. Nu este o simplă lumânare. Este o flacără care a coborât din ceruri, în mijlocul pământului.
De ce se păstrează lumânarea de la Înviere tot anul
După ce ajung acasă, credincioșii sunt îndemnați să nu stingă lumânarea brusc. Se spune că este bine ca ea să ardă măcar câteva minute în casa fiecăruia. Flacăra curăță locul, împrăștie gândurile rele și aduce binecuvântare.
În multe familii, lumânarea este păstrată tot anul. Se înfășoară în batistă albă și se pune într-un loc sigur, lângă icoane. Nu este folosită des. Este aprinsă doar în clipele grele: când cineva din casă e bolnav, când apare o problemă mare, când neliniștea apasă greu sufletul.
În astfel de momente, lumina nu este doar simbolică. Este un act de credință. Credincioșii spun o rugăciune simplă, aprind lumânarea și cer ajutor. Se spune că focul aduce calm, alungă deznădejdea și aduce putere.
Aceeași lumânare este aprinsă și atunci când cineva din familie pleacă în călătorie lungă. Sau când un copil susține un examen important. Este o protecție nevăzută, dar puternică.
Femeile bătrâne din sate spuneau că, dacă ai lumină de la Înviere în casă, nu te atinge necazul. Iar dacă o aprinzi cu inima curată, focul îți arată calea.
Ce înseamnă lumina din noaptea de Înviere pentru suflet
Lumina Învierii este simbolul suprem al biruinței vieții asupra morții. Este semnul că Hristos a înviat și, prin jertfa Sa, a deschis porțile veșniciei pentru toți cei care cred. În noaptea de Paște, toți suntem chemați să primim această lumină, să ne curățăm sufletele și să pornim din nou pe drumul credinței.
Când preotul iese din Altar cu lumânarea aprinsă și rostește „Veniți de luați Lumină!”, nu este doar un îndemn. Este o chemare. Este o invitație la renaștere. Fiecare om devine, pentru o clipă, purtător de lumină. Fiecare lumânare aprinsă este un legământ tăcut cu Dumnezeu.
Lumina simbolizează prezența lui Iisus în lume. Cuvintele Lui — „Eu sunt lumina lumii” — sunt poate cele mai puternice rostite vreodată. Cine crede în El nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
În popor se mai spune că flacăra de Paște este o parte din lumina Cerului. O lumină nevăzută, care intră în inimă și nu mai pleacă. De aceea, oamenii se străduiesc să ajungă la biserică înainte de miezul nopții. Se roagă, așteaptă și păstrează lumina ca pe o comoară.
Ce trebuie să faci cu lumânarea după Înviere
După slujbă, lumânarea nu trebuie aruncată. Nici uitată. Este bine să o duci acasă aprinsă, dacă se poate. Se spune că drumul de la biserică până la ușă, făcut cu lumina vie în mână, aduce pace și binecuvântare în casă.
La întoarcere, flacăra trebuie păzită cu grijă. În unele sate, oamenii își făceau stâlpi mici la poartă, din ceară, și aprindeau acolo flacăra de Paște, pentru a binecuvânta grădina și ogorul.
Lumânarea se poate aprinde în fiecare zi din Săptămâna Luminată. În diminețile de după Paște, când casa e liniștită și mirosul cozonacilor plutește în aer, este bine să spui o rugăciune și să aprinzi din nou lumina sfântă.
De asemenea, este o tradiție veche ca, în noaptea de Înviere, să se meargă și la mormintele celor dragi. Acolo se aprind lumânări din focul haric. Se crede că sufletele adormiților primesc și ele vestea Învierii, prin flacăra aceasta sfântă.
În timpul anului, lumânarea se aprinde la momente importante. Înainte de o decizie grea. Când se simte un rău nevăzut în casă. Când cineva visează urât, iar liniștea nu se mai întoarce. Lumina alungă frica. Lumina limpezește.
De ce să nu ignori puterea luminii primite în noaptea de Paște
Pentru unii, lumina din noaptea de Înviere este doar un ritual frumos. Pentru alții, este ceva profund, aproape tainic. Se spune că cine nu ia lumină în noaptea de Paște va simți greutate tot anul. Nu pentru că e o pedeapsă, ci pentru că sufletul rămâne fără scânteia care îi dă sens.
Preoții spun mereu că e bine să venim la biserică în acea noapte nu doar ca să luăm lumină, ci și să fim lumină. Adică să lăsăm în urmă întunericul, certurile, greșelile, neiertarea.
Lumina pe care o ținem în mână e oglinda inimii noastre. Dacă o ducem acasă cu bucurie, cu rugăciune și cu respect, flacăra va rămâne vie. Dacă o stingem cu nepăsare, ea se va stinge și în noi.
Într-o lume tot mai agitată, lumina Învierii ne aduce aminte cine suntem. Ne arată drumul. Ne învață că oricât ar fi de lungă noaptea, dimineața vine. Și că moartea nu are ultimul cuvânt.
