Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 4 februarie 2021. Ce rugăciune se spune

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Ce rugăciune se spune

GALERIE FOTO (3) Calendar ortodox 4 februarie 2021

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Este mare sărbătoare pentru toți creștinii n această zi, fiindcă are loc pomenirea Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul. Acesta a fost un exemplu de credință.

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul s-a născut în Egipt, iar ambii lui părinți erau buni creștini, așa că ei i-au transmis dreapta credință. Astfel, Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul a mers la școală, unde a învățat dreapta filosofie și alte științe importante, dar în același timp creștea și iubirea sa pentru Dumnezeu, pe care o învățase mai întâi de la părinți. Acolo, el a învăţat şi taina credinţei dumnezeieşti, așa că apoi a plecat în pustie, când a aflat cât de zadarnică este dorința umană de mărire, iar împărăția lui Dumnezeu nu cere nimic de acest fel, ci doar fapte bune. El a fost apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur când acesta era prigonit. Totodată, el a fost cel care i-a învățat pe credincioși că niciun sfânt nu trebuie să se mândrească cu faptele sale bune.

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Rugăciunea zilei

Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul

Glasul al 8-lea

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Ce rugă se spune

Condacul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul

Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Alt Luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: bucură-­te preafericite, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.

Calendar ortodox 4 februarie 2021. Ce sfinți mai sunt sărbătoriți

Tot pe data de 4 februarie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi și alți sfinți. Iată despre cine este vorba:

Sfântul Cuvios Nicolae Mărturisitorul Studitul;

Sfântul Sfinţit Mucenic Avramie, episcopul Arvilului (Persia);

Sfântul Mucenic Teoctist;

Sfântul Cuvios Ioan din Irinopole;

Sfântul Cuvios Iasim, făcătorul de minuni;

Sfântul Mucenic Iosif de la Halep.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: