Cristina Cohuț
Fostul candidat la președinție Călin Georgescu rupe, în sfârșit, tăcerea. După o perioadă de luni întregi în care a lipsit complet din spațiul public, fostul aspirant la cea mai înaltă funcție în stat revine cu un mesaj fulgerător, încărcat de simboluri și denunțuri. Este prima luare de poziție după invalidarea candidaturii sale de către Biroul Electoral Central, decizie confirmată ulterior de Curtea Constituțională. Mesajul său video, distribuit pe Facebook, apare într-un moment de maximă tensiune în campania electorală, chiar în ziua în care George Simion a refuzat participarea la cea de-a doua dezbatere cu Nicușor Dan, invocând părtinirea moderatorilor. Deși se vorbește mult în spațiul public despre o eventuală colaborare sau sprijin între Georgescu și Simion, în cele opt minute ale discursului său, Călin Georgescu nu pronunță nici măcar o dată numele liderului AUR. Absența mențiunii nu este întâmplătoare, mai ales în contextul în care George Simion sugerase de mai multe ori că, dacă va ajunge președinte, îl va numi pe Georgescu premier sau chiar va organiza alegeri speciale pentru ca acesta să acceadă la Cotroceni.
Tăcerea, spune Georgescu, e plină de cuvinte
„Hristos a înviat, dragii mei. Tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri”, își începe Călin Georgescu mesajul, cu un ton blând, aproape duios, contrastând cu virulența pasajelor care urmează. Într-un limbaj profund simbolic și alegoric, el vorbește despre nevoia de a asculta mai mult și despre suferința celor care nu au glas în cetatea actuală. Se declară dezgustat de „zgomotul celor care răcnesc spre noi”, pe care îi numește elite auto-intitulate, stăpâni nedrepți ai unui sistem bolnav și corupt, un sistem care, în viziunea sa, funcționează pentru bunăstarea unei minorități și nu a poporului. În spatele acestei retorici se întrezărește o direcție clară de critică a actualei clase politice și a grupurilor de influență care, spune el, se tem de egalitate și prosperitate pentru toți, relatează antena3.ro.
În opinia sa, România trăiește într-o falsă meritocrație, în care nedemnii primesc totul de-a gata, fără a merita. Această structură socială, argumentează Georgescu, a fost creată cu scopul de a răni și umili un popor care merită mai mult, un popor care a fost sistematic lipsit de demnitate și respect. Cuvintele sale devin din ce în ce mai grele pe măsură ce atinge teme legate de sărăcie, abandon rural, copii hrăniți cu cartofi și bunici care cârpesc haine vechi. Această imagine a unei țări sfâșiate de inegalitate nu este nouă în discursul său, dar revine cu o forță aparte în acest context electoral tensionat.
Critica simbolică: Blugii, bananele și copiii cu paporniță
Călin Georgescu ironizează, în discursul său, superficialitatea unora care, în opinia lui, au pierdut contactul cu realitatea profundă a națiunii. În timp ce unii cer blugi, vacanțe și fructe exotice, spune el, alții abia reușesc să-și trimită copiii la școală. Aici, fostul candidat folosește un contrast puternic între cerințele societății de consum și lipsurile cronice din zonele rurale, pentru a-și întări teza despre prăpastia tot mai adâncă dintre elitele urbane și populația nevoiașă. Imaginile folosite sunt cutremurătoare: copii care mănâncă doar cartofi, elevi care merg kilometri întregi pe jos până la școală, toalete în curte, clase neîncălzite și dascăli neglijați.
Este un tablou sumbru, dar pe care Georgescu îl folosește cu abilitate pentru a genera empatie și indignare. Tonul său nu este doar critic, ci aproape profetic. El nu doar denunță, ci oferă și o formă de consolare: „Să fie și blugi, și banane, dar să fie și pentru cei care nu-și permit o pereche nouă de blugi.” Este, în esență, un apel la echitate și empatie, într-un discurs încărcat de simboluri biblice și trimiteri la valorile tradiționale ale familiei românești.
„Stăpânii sunt speriați. Sclavii cer libertate”
Una dintre cele mai virale secvențe ale mesajului video este cea în care Călin Georgescu afirmă, cu o voce apăsată: „Stăpânii sunt speriați acum, pentru că sclavii își cer libertatea de mai bine de opt luni de zile.” El continuă această linie narativă cu o acuză dură la adresa celor care, spune el, cenzurează, intimidează și manipulează orice tentativă de ieșire din normele sistemului actual. Fiecare cerință de normalitate este, în opinia sa, suprimată prin violență simbolică sau chiar reală.
Cei care nu sunt de acord cu mainstreamul sunt etichetați drept extremiști, iar Georgescu ridică întrebarea retorică: „Extremiștii nu vorbesc despre pace, iubire și Dumnezeu, așa că întrebarea pertinentă este: cine și ce sunteți voi, cei care ne numiți așa?” Este o inversiune retorică clasică în discursurile care se opun centrului de putere, un apel la valori perene pentru a contesta legimitatea celor care dețin controlul instituțional.
Mesajul său e clar: cine vorbește despre divinitate, iubire, neam și tradiție nu poate fi acuzat de radicalism. Dimpotrivă, în viziunea lui Georgescu, adevărata radicalizare este a celor care refuză aceste valori și care, prin lipsa lor de credință și umanitate, se dezumanizează. E un discurs care nu caută doar să informeze sau să convingă, ci să trezească. Un discurs menit să adune în jurul lui oameni cu o sensibilitate comună, oameni dezamăgiți, marginalizați, ignorați.
Apelul la credință: „Neamul nostru e stejarul care rezistă furtunii”
După o secțiune dură, încărcată de critici și acuzații, mesajul lui Georgescu virează brusc spre una de încurajare și mobilizare spirituală. „Puternici sunt cei care rămân drepți precum stejarul”, spune el, făcând aluzie la vechile simboluri românești ale rezistenței și continuității. Așa cum stejarul rămâne neclintit în fața furtunii, la fel și poporul român, crede el, trebuie să rămână vertical în fața valului de decădere morală și socială. Este o alegorie care reia teme centrale din discursul său anterior: natura, pământul, moștenirea, rădăcinile.
„Nu oamenii trebuie slujiți, ci pământul nostru sfânt”, afirmă Georgescu, întărind imaginea unui angajament sacru între cetățean și țară. Este o inversare puternică a logicii politice actuale, în care liderii sunt chemați să slujească poporul. Pentru Georgescu, sensul profund al vieții naționale este legătura organică dintre român și pământul pe care calcă. De aici derivă demnitatea, stabilitatea, credința, și nu din funcții, diplome sau titluri.
În acest punct, discursul devine aproape liturgic. Își îndeamnă susținătorii să nu-și piardă rădăcinile, să nu-și piardă sufletul, să nu-și piardă țara. Promisiunea este una spirituală, nu politică. Nu cere voturi, nu cere loialitate față de un partid, ci face un apel la ceva mai profund: regăsirea sensului într-o lume care pare că și-a pierdut direcția.
O tăcere strategică sau un nou început?
Călin Georgescu nu lămurește în mesajul său dacă intenționează să revină în forță în politică sau dacă acest video este un simplu exercițiu de conștiință. Absența unei referiri directe la George Simion este, poate, cea mai puternică afirmație a sa. Într-o perioadă în care multe voci încearcă să-l apropie pe fostul candidat de AUR și de retorica naționalist-creștină promovată de acest partid, Georgescu pare să-și rezerve libertatea de a nu fi anexat niciunei cauze.
Mesajul său de opt minute este dens, ambiguu și poetic. Nu e un program politic, ci o radiografie dureroasă a unei națiuni pe care o vede sfâșiată între fastul unor privilegiați și mizeria unor oameni care mănâncă doar cartofi. În această ruptură, Georgescu propune un pod: credința, rădăcina, unitatea. Cuvintele sale rezonează în inimile celor care nu se mai simt reprezentați, dar și în mintea celor care caută un alt fel de discurs public, unul mai aproape de metaforă decât de manipulare.
Indiferent dacă va candida din nou sau va rămâne un simbol marginal al unei mișcări idealiste, Călin Georgescu reușește să se poziționeze ca vocea unei alte Românii. Una care nu strigă, dar tace adânc. Una care nu negociază funcții, dar cere demnitate. Una care nu apare la televizor, dar trăiește, suferă și speră în fiecare copil care mănâncă doar cartofi, în fiecare bunică ce cârpește pantaloni, în fiecare părinte plecat cu dor în lume.
