Laciu Andreea
Noaptea era neagră, fără stele, iar vântul aducea cu el ecoul tunetelor care zguduiau munții din jurul satului Valea Neagră. Era un loc mic, în care fiecare piatră și fiecare copac păstrau povestea unor generații bântuite de ură și conflict. O lume împărțită în două, de fronturi invizibile care se schimbau cu viteza gloanțelor și cu cruzimea legilor războiului.
Luca simțea povara acelei ură pe umeri, dar în adâncul sufletului său ardea o scânteie care nu putea fi stinsă — dorința de libertate și, mai ales, dorința de a iubi. Iar acea iubire a apărut într-un mod neașteptat, într-un moment în care totul părea pierdut.
Într-o zi geroasă de iarnă, în timp ce patrula prin pădurea de la marginea satului, Luca a zărit o siluetă fragilă, învelită într-o haină veche, care părea să tremure nu numai de frig, ci și de teamă. S-a apropiat cu prudență și a descoperit-o pe Ana, fata fiului căpeteniei satului vecin — o tabără adversă în războiul care sfâșia regiunea.
Ochii lor s-au întâlnit, iar pentru o clipă, timpul a stat în loc. Nu mai era război, nu mai era dușmănie, ci doar o legătură invizibilă, dar imposibil de negat. Ana și Luca știau că în lumea lor, iubirea era o trădare — dar inimile lor nu țineau cont de reguli.
S-au întâlnit în secret, în pădurea ascunsă de privirile celor care îi urau. Sub coroanele dese ale copacilor, au împărtășit povești, temeri, vise și promisiuni. Fiecare sărut era o luptă cu pericolul, fiecare atingere un pas pe marginea prăpastiei. Dar în ochii Ana, Luca găsea o liniște pe care nu o cunoscuse niciodată.
Zi după zi, relația lor s-a adâncit, chiar dacă războiul făcea ca lumea să le fie mereu ostilă. Au construit o lume întreagă doar pentru ei, o lume în care nici un glonț și nici o ură nu aveau putere.
Dar cum se spune, orice flacără care arde prea puternic atrage atenția — iar dragostea lor nu a fost o excepție.
Într-o seară, când Luca s-a întors din patrulă, satul său era în alertă. Ana fusese capturată de soldații tatălui ei, iar vestea a lovit ca un trăsnet. Tatăl ei, orbit de ură, voia să o pedepsească pentru legătura cu dușmanul. Luca a simțit cum sângele îi clocotește, iar furia l-a făcut să ia o decizie disperată.
Cu ajutorul câtorva prieteni de încredere, a plănuit o misiune riscantă — să o elibereze pe Ana și să fugă împreună, departe de război, de ură și de lumea care îi voia despărțiți.
În noaptea decisivă, când stelele păreau să privească în tăcere, Luca a pătruns în fortăreața bine păzită, evitând patrulele și înfruntând umbrele. Fiecare bătaie a inimii era o explozie de adrenalină, fiecare pas putea fi ultimul.
A găsit-o pe Ana, închisă într-o cameră rece, dar cu ochii aprinși de speranță când l-a văzut. Fără cuvinte, și-au promis că vor învinge împreună.
Fuga lor a fost o cursă nebună contra timpului. În spatele lor, strigăte și focuri de armă, iar în față, doar drumurile întortocheate ale munților și dorința nestăvilită de libertate.
S-au ascuns zile întregi în peșteri și în păduri dese, hrănindu-se cu ce găseau și protejându-se unul pe celălalt de frig, foame și pericol. Dar dragostea lor, deși încercată de toate greutățile, nu slăbea — era scutul lor, forța care îi ținea în viață.
Într-un final, după săptămâni de evadare, au ajuns la o mică comunitate de refugiați, un loc unde războiul părea un vis îndepărtat. Acolo, sub cerul liber, Luca și Ana și-au jurat iubire veșnică, hotărâți să nu lase niciodată ura să le răpească speranța.
Povestea lor a devenit un simbol, un foc aprins în mijlocul furtunii, o dovadă că iubirea adevărată poate învinge chiar și cele mai adânci diviziuni.
