Redactia.ro
Home » Știri » Ce a făcut Liviu Dragnea din închisoare

Ce a făcut Liviu Dragnea din închisoare

Ce a făcut Liviu Dragnea din închisoare

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, care execută în prezent o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni la Penitenciarul Rahova după condamnarea din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, a dat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Bucureşti.

Liviu Dragnea cere magistraţilor Curţii de. Apel Bucureşti anularea unei rezoluţii a Inspecţiei Judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o rezoluţie a Inspecţiei Judiciare prin care a fost clasată o plângere depusă de fostul preşedinte. PSD ce vizează activitatea procurorului DNA Alexandra Lăncrănjan.

Inspectorii care au analizat plângerea lui Liviu. Dragnea au ajuns la concluzia că nu există indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare, prin urmare a fost dată soluţia de clasare, contestată acum de fostul lider PSD.

Ce a făcut Liviu Dragnea din închisoare

Solicitarea lui Liviu a fost înregistrată luni la Secţia de contencios administrativ a Curţii de. Apel Bucureşti, nefiind alocat încă un termen de judecată.

Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat execută în prezent, la Penitenciarul Rahova, o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisă în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. A fost a doua condamnare definitivă primită de Liviu Dragnea, după cea din dosarul Referendumului.

Actualmente, fostul preşedinte PSD este cercetat de DNA în dosarul „Tel Drum”, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Citește și: Contul Simonei Halep a fost spart de hackeri! “Am nevoie de 500 de dolari”

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: