Redactia.ro
Home » Știri » Ce înseamnă dacă primești pe telefon un SMS cu textul „Ai un colet”. Detaliul care iese în evidență

Ce înseamnă dacă primești pe telefon un SMS cu textul „Ai un colet”. Detaliul care iese în evidență

Mare atenție! Ce înseamnă dacă primești pe telefon un SMS cu textul „Ai un colet”

Iată ce să faci dacă primești un SMS sau un mail cu textul „Ai un colet”. Fii cu mare băgare de seamă, pentru că mulți români sunt păcăliți prin această metodă de înșelăciune.

Ce înseamnă dacă primești pe telefon un SMS cu textul „Ai un colet”

În cazul în care te trezești pe telefon cu un SMS în care este scris un text „Ai un colet”, nu te grăbi în niciun caz să accesezi link-ul din interiorul textului!

Fii cu mare băgare de seamă și observă anumite detalii, cum ar fi cât de corect este scris textul respectiv, dacă există litere sau cuvinte omise și dacă exprimarea în sine este corectă.

Și asta pentru că românii sunt vizaţi de o campanie de tip „Smishing”, tentativă de fraudă care se propagă prin SMS cu mesajul „Ai un colet”, atrag atenţia specialiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit sursei citate, pentru a atrage curiozitatea potenţialelor victime să acceseze un link maliţios, hackerii transmit mesajul „Ai un colet”, iar mai departe utilizatorul este informat că va fi nevoie să-şi actualizeze o serie de date, pentru a-i fi livrat în cele din urmă presupusa comandă.

„În realitate, dacă aruncăm o privire către denumirea domeniului care găzduieşte această schemă de phishing (uchffpu[.]cn), avem un prim indiciu că NU este vorba despre un site de curierat legitim şi ar trebui să ne oprim înainte de a furniza date sensibile”, subliniază DNSC, potrivit Ziare.com.

Experţii în securitate cibernetică recomandă utilizatorilor să fie vigilenţi şi să analizeze cu atenţie informaţiile primite, înainte de a furniza date online, să evite accesarea linkurilor sau ataşamentelor din mesaje nesolicitate, venite din surse necunoscute, să evite furnizarea la cerere de date personale, date financiare sau date de autentificare, după accesarea unor linkuri venite prin SMS, e-mail sau platforme de mesagerie.

DNSC recomandă accesarea sigurantaonline.ro pentru a afla cum vă puteţi proteja de atacatorii care vânează datele personale.

#SigurantaOnline este o campanie de conştientizare la nivel naţional, derulată de DNSC, Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), alături de parteneri din zona privată.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: