Redactia.ro
Home » Știri » Ce program are Lidl de Paște, 2020. Orarul de funcționare, în săptămâna mare

Ce program are Lidl de Paște, 2020. Orarul de funcționare, în săptămâna mare

Ce program are Lidl de Paște, 2020. Orarul de funcționare, în săptămâna mare

Ce program are Lidl de Paște, 2020. Orarul de funcționare, în săptămâna mare. Toate magazinele și-au redus programul, iar în unele zile nu vor fi deschise.

Lidl a anunțat că au pus la cale un program special cu ocazia sărbătorilor pascale. Este de altfel și primul retailer din România care încă din 2013 a decis să ofere două zile libere angajaților din magazine cu ocazia sărbătorilor. Această decizie a fost implementată pentru prima dată pentru sărbătoarea de Crăciun, urmând să facă același lucru și de Paște. Această politică se aplică și în ziua de azi. Așadar, Lidl a anunțat că magazinele vor fi închise în prima și a doua zi de Paște, adică pe 19 și 20 aprilie.

Toate magazinele vor avea program normal până la data de 18 aprilie inclusiv urmând să-și deschidă ușile pentru clienți abia pe 21 aprilie.

Ce program are Lidl de Paște

Așadar, începând cu luni 13.04.2020 până vineri 17.04.2020 magazinele vor fi deschise în intervalul orar 7:30 – 21:00, excelpție fac Caransebeș, Oțelu Roșu și Blaj. Sâmbătă, 18.04.2020 magazinul va avea program redus de la 7:30 la 17:00. Urmând ca pe data de 19.04-20.04.2020 magazinele să fie închise.

Pentru cele trei localități menționate mai sus intră în vigoare următorul program: de la 10:00- 18:30, iar sâmbătă de la 8:30-17:00.

Lidl a mai anunțat că pe lângă cele două zile libere de Paște va oferi și bonusuri salariale tuturor angajaților. Acestea se adaugă la fel ca celelalte beneficii salariale cum ar fi bonusuri aniversale, tichete de masă, diverse sporuri și remunerația pentru orele suplimentare.

Înainte de acest anunț, compania a declarat public că începând cu data de 30 martie are un nou program pe fondul crizei medicale în care ne aflăm. În București fiecare magazin este deschis de luni până sâmbătă până la ora 21, iar duminica închide la 18.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: