Redactia.ro

Cea mai bună prietenă a despărțit-o pe Anamaria Prodan de Eugen Trică! Cum s-a răzbunat impresara

anamaria prodan, eugen trică, lorena balaci, relatie

Anamaria Prodan și Lorena Balaci nu mai sunt în relații bune de foarte mulți ani. Motivul…fostul fotbalist Eugen Trică.

Anamaria Prodan și Eugen Trică erau unul dintre cele mai frumoase și sudate cupluri la vremea respectivă. Mulți îi vedeau deja căsătoriți. De altfel, impresara a recunoscut într-un interviu, că mama sa, fosta cântăreață Ionela Prodan ținea foarte mult la Trică și l-ar fi dorit ca ginere. La vremea respectivă, Anamaria Prodan era jurnalist dar se ocupa și de afaceri, iar Eugen Trică juca fotbal. Lucrurile nu au mers însă deloc așa cum se aștepta toată lumea. Trică s-a îndrăgostit de Lorena Balaci, cea care i-a fost soție din 1998 până în 2015. Nu după mult timp, sexy impresara a aflat de legătura celor doi și l-a părăsit pe fostul fotbalist. Chiar dacă erau prietene bune, de atunci Anamaria și Lorena s-au evitat.

„A fost un scandal foarte urât la vremea aia, dar repet, nu vreau să mai vorbesc despre asta. Nu vreau să fac publică poveste aia. Şi acum, dacă mă văd cu Lorena, ne salutăm, dar atât.”, a povestit Anamaria Prodan în urmă cu câțiva ani.

„Nu îl pot numi conflict ceea ce a fost între noi. Nu este adevărat că Eugen ar fi avut o relaţie cu ea când ne-am cunoscut. El era singur când m-a sunat prima oară iar după acel telefon a mai trecut o lună jumătate până ne-am văzut. Eu şi Ana ştim ce a vorbit lumea dar amândouă nu avem nimic de comentat”, spunea Lorena.

Lorena si Trica

Cum a vrut să se răzbune Anamaria Prodan

Anamaria Prodan nu a trecut așa ușor peste trădare, mai ales știindu-se faptul că are o fire vulcanică. Impresara și-a făcut un plan pentru a se răzbuna. S-a cuplat cu fostul iubit al Lorenei Balaci, baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu. Tocmai în acea perioadă, acesta a venit în România, așa că Prodan s-a întâlnit cu el. Doar că ceea ce se dorea o răzbunare, a devenit ceva extrem se serios. După doar trei zile, Anamaria și Tiberiu și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt și și-au anunțat familiile că pleacă împreună în America.

“Ne-am luat băgăjelul şi am plecat în America fără să ştie nimeni, doar în câteva ore ne-am anunţat mamele. Atât. Atunci eu i-am cunoscut mama, el pe a mea şi mi-am dat seama imediat că istoria se repetă, că aşa a fost cu mama şi cu tata – s-au cunoscut azi şi în trei zile s-au căsătorit. Şi d-asta spun, că în viaţa asta, de undeva, fiecare pas îţi este călăuzit.”, povestea Prodan.

Anamaria și Tiberiu au fost căsătoriți din 1998 până în 2007. Au împreună două fete, pe Rebecca și Sarah.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Articole recente
Ritual puternic de purificare pentru zodii în noaptea de vineri. Weekendul aduce noroc și eliberare spirituală Noaptea de vineri are o încărcătură aparte pentru toate zodiile, fiind un moment în care energiile astrale se aliniază pentru a susține purificarea interioară și eliberarea de poverile trecutului. Este momentul perfect pentru a realiza un ritual simplu, dar puternic, care aduce pace, curățare spirituală și atrage norocul în weekend. Astrele indică faptul că acest final de săptămână deschide noi drumuri și oportunități pentru fiecare nativ, iar cei care își aliniază energia prin ritualuri vor resimți schimbarea în mod intens. Cum funcționează ritualul de purificare de vineri seara Vineri este ziua guvernată de planeta Venus, simbol al iubirii, armoniei și abundenței. Orice practică spirituală făcută în această seară are efecte amplificate, mai ales dacă este legată de relații, echilibru interior și atragerea norocului. Ritualul de purificare presupune câteva elemente simple: o lumânare albă, un bol cu apă curată și câteva boabe de sare. Acestea reprezintă simboluri universale ale curățării și protecției. Nativii sunt îndemnați să aprindă lumânarea, să lase gândurile negative să iasă la suprafață și să le „elibereze” în apă cu sare. Prin această practică, sufletul se curăță, iar mintea capătă claritate pentru deciziile importante ale weekendului. Zodiile de foc primesc energie și noroc Berbecii, Leii și Săgetătorii resimt cel mai puternic această noapte. Pentru ei, ritualul de purificare va acționa ca un restart, oferindu-le curaj și vitalitate. Weekendul le aduce oportunități profesionale, dar și șanse în dragoste, mai ales dacă aleg să lase în urmă supărările vechi. Zodiile de pământ se eliberează de griji Taurii, Fecioarele și Capricornii vor simți cum energiile grele legate de bani și responsabilități încep să se dizolve. Pentru ei, acest ritual aduce liniște financiară și perspective clare pentru viitor. Weekendul le deschide drumuri spre stabilitate și chiar surprize materiale. Zodiile de aer atrag armonie și înțelegere Gemenii, Balanțele și Vărsătorii vor descoperi că purificarea le aduce claritate în comunicare. Discuțiile dificile pot fi purtate cu calm, iar weekendul va fi plin de întâlniri plăcute și colaborări norocoase. Relațiile de prietenie sau de dragoste se consolidează. Zodiile de apă își regăsesc liniștea sufletului Racii, Scorpionii și Peștii sunt cei mai conectați cu latura emoțională a acestui ritual. Apa și sarea au asupra lor un efect profund, eliberând durerile din trecut. Weekendul le aduce împăcare, vindecare și șansa unui nou început în plan afectiv. Weekendul deschide drumuri norocoase După acest ritual de purificare, toate zodiile sunt pregătite să întâmpine norocul. Weekendul vine cu energii pozitive, oportunități neașteptate și momente care pot schimba perspectivele de viitor. Astrele arată că cei care își acordă câteva minute pentru acest act simbolic de curățare vor primi răspunsuri la întrebările care îi frământă și vor avea parte de o stare interioară mai bună.
Etichete: