Grigore Madalina
Zâmbitoare, energică și mereu plină de viață, Vasilica Ienei își împarte viața între catedră și scenă. De luni până vineri este învățătoare pentru zeci de copii, iar în weekenduri devine artistă, cântând alături de fiica sa la evenimente din vestul țării.
Este fosta noră a legendarului antrenor Emeric Ienei, omul care a condus Steaua București spre cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc.
O viață între școală și scenă
De peste 30 de ani, Vasilica Ienei este dascăl. Spune că meseria de învățător i-a adus cele mai mari împliniri și că, deși are o a doua carieră artistică, nu ar renunța niciodată la copii.
„E o chestie care te împlinește pentru că nu poate fi nimic mai frumos decât să modelezi un copil, iar la sfârșitul celor cinci ani să ai satisfacția că acel copil se descurcă singur”, povestește ea, potrivit oradea24.ro.
Dragostea pentru muzică s-a născut devreme, pe când avea doar 12 ani. Își amintește cu umor începuturile:
„M-am apucat de cântat la vârsta de 12 ani. Trebuia să cânt muzică populară, dar prezența profesorului de la școala populară de artă, care atunci fuma țigări Carpați, avea păr lung și purta pantaloni trapez, m-a intimidat și atunci am ales cealaltă variantă, canto-muzică ușoară.”
De la catedră la lumina reflectoarelor
De mai bine de un deceniu, Vasilica Ienei își dedică weekendurile scenei. Cântă la evenimente private, petreceri și concerte locale, acolo unde vocea ei caldă și puternică reușește să creeze mereu o atmosferă de bucurie.
„Acum abordez toate genurile muzicale, dar m-am specializat mai ales pe pop și rock. Nu mă dau în spate nici când publicul îmi cere o piesă cu influențe de manea”, spune artista, care și-a câștigat locul în lumea muzicală bihoreană datorită versatilității și energiei sale.
Cea mai mare bucurie a ei este însă faptul că împarte scena cu fiica sa, Alisa Alexandra. Cele două cântă împreună, iar relația lor este una specială — un amestec de prietenie, complicitate și respect reciproc.
O legătură mamă-fiică bazată pe prietenie
Pe scenă, Vasilica și Alisa emană bucurie și încredere. Se privesc des, își zâmbesc și se completează perfect. În viața de zi cu zi, artista încearcă să rămână și mamă, și prietenă.
„E destul de interesant, pentru că atunci când ai un copil adolescent, părintele devine dușmanul, iar cei din gașca de prieteni știu totul. Dar încerc să o fac să colaboreze și să asculte sfaturile pe care i le dau și, evident, să evolueze, că asta e cel mai important”, mărturisește Vasilica.
Alisa, la rândul ei, vorbește cu emoție despre mama ei:
„Era oarecum managerul meu în muzică. Venea mereu și îmi explica. Îmi spunea cum trebuie să cânt, la ce să fiu atentă. Pe lângă profesoara de canto, ea a fost cumva a doua mea profesoară, cea de acasă. Avem o relație foarte, foarte bună. Mama este cea mai bună prietenă a mea. Simt că pot să vorbesc orice cu ea, de la mâncare, la stilul meu de viață, la orice.”
Fosta noră a lui Emeric Ienei
Puțini știu că Vasilica Ienei a fost timp de 14 ani nora marelui antrenor Emeric Ienei, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Chiar dacă mariajul s-a încheiat, legătura dintre ea și reputatul tehnician a rămas una strânsă.
„Relația dintre noi a rămas la fel de apropiată și în prezent”, spunea artista, care îl vedea pe fostul socru o sursă de inspirație. „Am adoptat multe dintre principiile lui de viață. M-a învățat să privesc lucrurile cu calm și înțelepciune.”
Printre expresiile care i-au rămas în suflet, Vasilica amintește câteva care, spune ea, au devenit „motto-uri de familie”:
„Prima expresie, care pot spune că a devenit motto-ul familiei, este: nu-ți fă iluzii ca să nu ai deziluzii, asta-i vorba lui celebră, și încă o expresie de-a lui: atunci când nu mai poți, mai poți un pic. El este cel care m-a învățat că atunci când viața îți dă lămâi, trebuie să înveți să îți faci limonadă.”
Un exemplu de echilibru și determinare
Deși are o viață plină, între ore, repetiții și spectacole, Vasilica Ienei spune că nu simte oboseala. Își găsește energia în zâmbetele copiilor de la școală și în aplauzele publicului de pe scenă.
„Când intru în clasă, uit de tot. Copiii au o energie care te molipsește. Iar când urc pe scenă, simt că mă regăsesc. Muzica e terapia mea, felul meu de a mă încărca sufletește.”
Colegii o descriu ca pe un om cald, empatic, dar extrem de disciplinat. De altfel, acest echilibru între rigoarea dascălului și sensibilitatea artistului pare să fie secretul care o definește.
