Redactia.ro
Home » Știri » Cum mâncăm echilibrat de Paști. Sfaturi de la medicul nutriționist Mihaela Bilic

Cum mâncăm echilibrat de Paști. Sfaturi de la medicul nutriționist Mihaela Bilic

Masa de Paști ne poate crea probleme de sănătate dacă nu mâncăm moderat. Medicul nutriționist Mihaela Bilic spune cum trebuie consumate bucatele tradiționale specifice acestei sărbători, care sunt destul de bogate în calorii.

Cum mâncăm echilibrat de Paști. Sfaturi de la medicul nutriționist Mihaela Bilic

Mihaela Bilic spune că bucatele tradiționale pentru masa de Paști nu sunt neapărat pline de grăsimi. Iar dacă sunt preparate la cuptor, cu atât mai bine.

”Ceea ce este bine legat de masa de Paște este că nu sunt neapărat lucruri pline de grăsime. Dacă este drob este făcut la cuptor, niciun stres pentru digestie, dacă oul a fost mâncat fără maioneză, din nou, nu este nicio greșeală. Oul, într-adevăr, poate să pice mai greu în momentul în care avem noi o bilă mai leneșă.De asemenea, toată această senzație de greu nu este neapărat reflectată pe cântar în număr de kilograme în plus, pentru că noi avem nevoie de câteva ore sau câteva zile să reușim să procesăm toată acestă cantitate mare de proteine”, a explicat Mihaela Bilic la Antena 3.

Mihaela Bilic a oferit sfaturi și despre pauzele de la mâncatul bucatelor tradiționale. Concret, le putem înlocui cu ciorbe de legume, bogate în legume și fibre. De altfel, sunt recomandate și produsele lactate slabe.

”Ce înseamnă această pauză? Hidratare din belșug și nu mă refer doar la apă ci și la ciorbe, dacă se poate de legume, pentru că este piața plină de ștevie, lobodă, etc., la care nici măcar nu merită să le numărăm caloriile. Acolo avem doar apă, fibre, vitamine, minerale, deci doar sănătate.A se consuma fără moderație de această dată. Puteți abuza de ea, puteți mânca ciorbă de trei ori pe zi! Nimeni nu se gândește la ciorba ca la alimentul ideal de slăbit! Este o chestiune pe care v-o recomand. Apoi produsele lactate slabe care, în perioada de primăvară, sunt mai bune decât oricând, pentru că animalele au iarbă proaspătă.Fie că e vorba de lapte bătut, lapte dulce, iaurturi, chiar și cașul sau brânza proaspătă are în compoziție calciu din belșug care ne ajută să deblocăm metabolismul și să îl ajutăm să ardă mai repede grăsimea de rezervă”, a mai declarat Mihaela Bilic.

Mâncarea în exces de Paști poate crea criză biliară

Un alt medic nutriționist, Ana Karimzadeh, a spus în eclusivitate pentru Redacția.ro faptul că mâncatul în exces de Paști poate crea grave probleme de sănătate, precum criza biliară. Astfel, din cauza acesteia, ne putem trezi pe patul de spital și chiar în perfuzie.

”În cazul unei crize biliare, nu mai poți să faci nimic (…) Apă se bea cu lingurița, câte un pic (…)  Oamenii vin cu frisoane, cu febră și li se pun o perfuzie”, a mai spus dr. Ana Karimzadeh pentru Redacția.ro.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: