Redactia.ro
Home » Știri » Cum se reiau cursurile în școli? Rafila, despre cum ar putea să se procedeze

Cum se reiau cursurile în școli? Rafila, despre cum ar putea să se procedeze

reluarea cursurilor rafila

Informația cea mai arzătoare a momentului este legată de revenirea elevilor și studenților la cursuri. Numai că, fiind încă în plină pandemie, autoritățile trebuie să găsească o metodă care să minimizeze riscurile. Alexandru Rafila a precizat cum s-ar putea întoarce aceștia la studii fără riscuri. Iată ce propune!

Alexandru Rafila, precizări despre reluarea cursurile în unitățile de învățământ

Medicul a sugerat să se procedeze așa cum o vor face și-n cazul anumitor instituții, și anume revenirea „graduală”. El a sugerat că mai întâi universitățile și liceele ar trebuie să-și reia cursurile, urmând ca mai apoi școlile gimnaziale și primare să o facă.

Rafila spune că acestea din urmă ar putea să înjumătățească numărul de elevi din fiecare clasă și să decaleze pauzele. „În ceea ce priveşte programul unităţilor de învăţământ, el trebuie regândit, în sensul că cel mai bine este să gândim o soluţie în care jumătate din efectivul claselor sau grupelor să fie prezent în acelaşi timp şi cred că lucrul ăsta se poate face fie printr-un program alternativ, fie prin prelungirea programului actual”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Pregătire pentru cadrele didactice

Tot medicul Alexandru Rafila a vorbit despre importanța educării cadrelor didactice astfel încât să se reducă riscul de răspândire a virusului. În acest sens ar fi pregătite niște ghiduri de îndrumare.
Cât despre purtarea măștii în școli, Rafila e de părere că o să fie problematic: „La copiii foarte mici utilizarea măştii o să fie foarte dificilă, iar acest lucru trebuie gândit destul de bine”.

„Probabil că o să trebuiască să ne gândim, să vedem exemple şi în alte ţări (…) şi putem să vedem, dacă aceste măsuri reprezintă o soluţie. Eu nu pot să recomand o decizie în momentul de faţă decât după ce ne documentăm foarte bine pentru că o decizie care nu este fundamentată poate să aibă implicaţii nebănuite. Implicaţiile nu sunt legate de pericolul de îmbolnăvire a copiilor, pentru că copiii fac forme uşoare, dar copilul care merge acasă poate transmite boala unor alţi membri ai familiei. Asta este prolema”, a adăugat Rafila.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: