Redactia.ro
Home » Știri » De când redevine obligatoriu cardul de sănătate

De când redevine obligatoriu cardul de sănătate

Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 octombrie, cu excepția consultațiilor la distanță, a anunțat astăzi, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) într-un comunicat de presă. Consultațiile la distanță se mențin până la finalul anului, pentru cazurile în care nu este necesară validarea cardului de sănătate.

„HG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilităţii măsurilor în domeniul sănătăţii până la data de 31 decembrie 2020”, se arată în comunicatul CNAS.

CNAS consideră benefice consultațiile la distanță

Potrivit CNAS, în urma consultațiilor acordate la distanță, medicul de familie va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale. ,,Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare.” Mai mult, documentele sunt transmise pacientului prin mijloacele de comunicare electronică.

Adela Cojan, președintele CNAS, a declarat că este recomandată în continuare programarea consultațiilor, iar medicul va fi cel care va decide modalitatea în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical.

CNAS precizează în comunicat că s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

 

Prelungirea rețetelor gratuite pentru bonavii cronici

În textul comunicatului CNAS este menționat un alt aspect. Astfel, printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea HG 162/2020 se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Acest lucru este posibil cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1 Alfa şi (**) Beta în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: