Fosta antrenoare a echipei CSM București, Helle Thomsen, a trecut prin clipe de panică după ce a fost reținută de poliție pe aeroportul din Istanbul, Turcia. Tehnicianul danez a fost oprit pentru un control amănunțit și interogată de autorități în legătură cu anumite documente și plăți. Incidentul neașteptat a avut loc la scurt timp după meciul din EHF Euro Cup, dintre Turcia și Danemarca, meci câștigat categoric de nordice cu scorul de 41-24.
Potrivit presei daneze, Helle Thomsen, actuala antrenoare a echipei naționale feminine a Danemarcei, se întorcea acasă împreună cu delegația oficială când a fost oprită la controlul de pașapoarte. Fosta antrenoare a CSM București a declarat că momentul a fost unul tensionat, mai ales pentru că nu înțelegea motivul pentru care era reținută.
„Am ratat zborul cu echipa de la Istanbul la Ankara. Când am ajuns la verificarea paşaportului, mi-am dat seama că este ceva în neregulă. Apoi au venit nişte poliţişti şi m-au interogat despre ceva documente şi plăţi.”, a povestit Helle Thomsen pentru presa internațională.
Antrenoarea a explicat că interogatoriul a durat mai mult decât se aștepta, iar după ce situația a fost clarificată, a fost lăsată să plece. Totuși, din cauza întârzierii, a fost la un pas să piardă avionul.
„Când s-a rezolvat problema cu hârtiile, mi-au dat voie să trec prin filtrul de securitate. Am alergat cât de repede am putut, dar uşa s-a închis cu un minut înainte să ajung”, a mai povestit Helle Thomsen, relatează Cancan.
Sursa foto: GSP
Carieră impresionantă în handbalul european
Helle Thomsen este una dintre cele mai respectate antrenoare din handbalul feminin european. De-a lungul carierei, a condus echipe de top din Danemarca și din străinătate, fiind apreciată pentru stilul său disciplinat și rezultatele obținute.
A pregătit echipa CSM București în Liga Campionilor EHF, unde a reușit să o ducă până în faza sferturilor de finală. Sub conducerea ei, clubul bucureștean a câștigat toate trofeele interne, confirmând statutul de forță dominantă în handbalul românesc.
Înainte de experiența din România, Helle Thomsen a avut performanțe notabile și pe banca tehnică a naționalelor Suediei și Olandei. Cu Suedia, a obținut medalia de bronz la EHF EURO 2014, iar cu Olanda a câștigat argintul la EHF EURO 2016 și bronzul la EHF EURO 2018, dar și o medalie de bronz la Campionatul Mondial IHF 2017.
Potrivit relatărilor sale, polițiștii au insistat asupra unor „documente și plăți” care ar fi necesitat clarificări. Deși nu au fost oferite detalii suplimentare despre natura documentelor, se pare că situația a fost rezolvată.
Antrenoarea a fost eliberată la scurt timp și a reușit să urce într-un alt zbor.