Cercetătorii italieni au descoperit, recent, un portret al lui Iisus Hristos, desenat de Leonardo Da Vinci. Capodopera a stârnit controverse, deoarece privirea lui Iisus ar fi similară cu cea a Mona Lisei, una dintre cele mai cunoscute picturi ale lui Da Vinci.
O nouă capodoperă a lui Leonardo Da Vinci
Cercetătorii italieni sunt în dubii după ce au descoperit o nouă capodoperă a lui Leonardo Da Vinci. Mai exact, un portret desenat cu Iisus Hristos, din cretă roșie. Privirea lui Iisus ar fi similară cu Mona Lisa, una dintre cele mai renumite picturi ale lui Leonardo Da Vinci, informează protv.ro.
Secole întregi a fost ascuns desenul
Totodată, desenul seamnă și cu alte opere ale pictorului, spun oamenii de știință. Experții îl examinează și la ora actuală cu multă atenție pentru a se vedea cu mai multă precizie autenticitatea portretului misterios. Momentan, s-a descoperit că desenul a fost deținut de un colecționar privat și ținut închis într-o bancă din Lombardia. Și, de altfel, s-a aflat că hârtia datează de la începutul secolului 16.
Annalisa Di Maria, un expert în istoria artei, spune că postura portretului din cretă roșie cu chipul Mântuitorului, perspectiva și stilul par să indice semnătura lui Leonardo Da Vinci.