Redactia.ro

Ikea returnează banii pe şomajul tehnic. Reacția ministrului Finanțelor

Ikea

Ikea vrea să restituie guvernelor, inclusiv în România, banii primiți pentru șomajul tehnic. Informația a fost confirmată, luni, de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care felicită retailerul de mobilă suedez.

Ministrul de Finanțe a lăudat compania suedeză Ikea pentru decizia de a nu folosi suma necesară plăţii şomajului tehnic pentru perioada 17 martie – 12 iunie. Potrivit News.ro, este vorba despre peste 850.000 de lei.

„Felicitări IKEA! Tocmai am terminat o video conferinţă cu doamna Sara Del Fabbro, CEO IKEA Southeast Europe şi doamna Violeta Nenita, Market Manager IKEA România în legătură cu decizia companiei de a nu folosi suma de 858.504 lei necesară plăţii şomajului tehnic pentru perioada 17 martie – 12 iunie.

Reprezentaţii companiei IKEA au spus că deşi ne aflăm în faţa multor provocări în perioada următoare, în opinia lor rezultatele companiei urmează să fie mai bune decât se aşteptau acum câteva luni de zile”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

„Fondurile merg către cei care au nevoie”

„Astfel compania IKEA a luat decizia de a nu folosi banii de la buget pentru plata şomajului tehnic. Aceasta decizie a companiei este încă o dovadă că am luat măsurile corecte la timpul potrivit și am reușit să reducem semnificativ impactul crizei economice asupra companiilor care activează în România. Mulțumesc IKEA și vă asigur că fondurile respective vor merge în acele segmente ale societății care au mare nevoie de ajutor”, a precizat ministrul de Finanțe.

Suedezii abia au început discuțiile cu autoritățile naționale, transmite HotNews. Din cauza diferențelor în modul în care sunt înființate schemele de șomaj tehnic sau de program redus de lucru, compania nu știe încă cum va plăti guvernele banii.

Ikea a închis temporar cea mai mare parte a celor 374 de magazine din întreaga lume, inclusiv în România, ca măsură de precauție împotriva răspândirii noului coronavirus. Magazinul din Băneasa a fost deschis pe 21 martie 2007, urmat de magazinul Pallady care și-a întâmpinat primii vizitatori pe 24 iunie 2019.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: