Redactia.ro
Home » Știri » Iohannis a semnat acum. Buletine noi pentru români

Iohannis a semnat acum. Buletine noi pentru români

Iohannis a semnat

Președintele României a promulgat legea privind evidența persoanelor, iar noutatea pe care o aduce acest act normativ este despre carțile de identitate electronice. De asemenea, legea aduce și posibilitatea de a semna acte electronic.

Românii vor avea parte de noi cărți de identitate, iar președintele a semnat actul care prevede acest lucru. Legea prevede mai multe schimbări în ceea ce privește regimul de evidență a persoanelor, dar și elemente de noutate.

Astfel, una dintre noutățile care există în acest sens, potrivit noii legi semnate de Klaus Iohannis, este acea că cetățenii români să se poată autentifica online, pentru a beneficia de servicii electronice diverse, de la servicii sociale până la bancare.

Ceea ce este nou în această lege este faptul că acum părinții pot cere să îi fie eliberat copilului lor un act de identitate, indiferent de vârsta acestuia, așa că vârsta de până acum, 14 ani, nu mai este cea de referință în acest caz.

Ce prevede legea semnată de Iohannis

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

* cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;

* cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;

* cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;

* cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea: unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, se arată în lege.

Cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

După personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

Cetăţenii români cu domiciliul în România aflaţi temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, cu excepţia cererii pentru eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, precum şi la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara respectivă.

Loading...