Redactia.ro
Home » Știri » ÎPS Teodosie stârnește noi controverse. Care este motivul

ÎPS Teodosie stârnește noi controverse. Care este motivul

ÎPS Teodosie stârnește noi controverse înainte de Paști! Asta după ce a anunțat că îi așteaptă pe români la slujbele din cursul săptămânii, după ce a cerut acordul autorităților. Acestea, însă, îl contrazic pe slujitorul Domnului.

ÎPS Teodosie stârnește noi controverse. Care este motivul

ÎPS Teodosie se află, din nou, în centrul unui scandal. Autoritățile îl contrazic după ce a transmis credincioșilor că îi așteaptă la slujbele de noapte și de dimineață, din cursul săptămânii, după ce a cerut acordul în acest sens. Asta în contextul în care rata de infectare în Constanța este de aproape de 6 la mia de locuitori, potrivit playtech.ro

„Am cerut autorităţilor ca noaptea să puteţi veni la biserică, şi joia şi sâmbătă dimineaţa, la 4.30. Vom cere voie şi pentru Denii şi pentru Înviere“, a anunţat arhiepiscopul Tomisului.

Autoritățile, însă, au o altă variantă și îi îndeamnă pe oameni la respectarea regulilor  „Lui ÎPS Teodosie i s-a comunicat că există un cadru legal, aplicabil pe întreg teritoriul naţional. Sunt convins că, după un an de pandemie, constănţenii au înţelepciunea necesară să facă tot posibilul să se ţină departe de virus şi, implicit, departe de suferinţă. Aş completa, spunând că e şi o obligaţie morală pe care au, faţă de cei dragi, dar şi faţă de ei înşişi. Este alegerea fiecăruia cum îşi va petrece sărbătorileadaugă prefectul.“, a spus prefectul Constanţei, Silviu Coşa.

Ce spune ÎPS Teodosie despre vaccinul anti-Covid

ÎPS Teodosie a stârnit controverse și pe tema vaccinului anti-Covid. Slujitorul Domnlui spune că serul ”nu este perfect și răspunde unor necesități”. De altfel, ”fiecare trebuie să facă vaccinul în cunoștință de cauză”.

„Fiecare trebuie să facă vaccinul în cunoştinţă de cauză. Nu este perfect, răspunde unor necesităţi. Eu m-am apropiat de oameni şi n-am luat niciun virus. Trebuia să mă îmbolnăvesc de 100 de ori. Bisericile sunt vindecătoare de boli. Dacă îl avem pe Dumnezeu, care este doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vom rămâne sănătoşi nu numai la trup, dar şi la minte”, a spus ierarhul.