Georgescu Dragos
Nemulțumirea profundă față de modul în care funcționează sistemul de justiție din România a fost exprimată tranșant de judecătoarea Raluca Moroșanu, într-un interviu amplu acordat Recorder. Declarațiile sale vin într-un context tensionat, în care tot mai mulți magistrați și cetățeni își pierd încrederea că reformele promise vor mai produce efecte reale. Tonul este unul direct, lipsit de menajamente, iar mesajul central este clar: schimbarea nu poate fi una de suprafață, iar înlocuirea unor persoane din funcții-cheie nu este suficientă pentru a vindeca un sistem pe care îl consideră profund viciat.
Judecătoarea Raluca Moroșanu a ieșit din nou să vorbească. Declarații dure despre Lia Savonea
Judecătoarea vorbește despre o teamă generalizată, prezentă nu doar în interiorul magistraturii, ci și în rândul oamenilor obișnuiți. Aceștia privesc cu scepticism orice tentativă de reformă, convinși că, dacă nici acum nu se va produce o schimbare autentică, atunci șansa a fost definitiv pierdută. Potrivit Ralucăi Moroșanu, această lipsă de speranță este poate cel mai grav simptom al crizei actuale din justiție.
În opinia sa, discuția despre reformă nu poate ocoli numele Liei Savonea. Moroșanu afirmă fără echivoc că, dacă se dorește o schimbare reală, nu este suficient ca aceasta să părăsească o anumită funcție, ci ar trebui să plece din întregul sistem de magistratură. Declarația este una extrem de dură și reflectă nivelul de tensiune acumulat în interiorul sistemului judiciar. Judecătoarea susține că influența exercitată de Savonea nu se limitează la o poziție administrativă, ci se extinde asupra întregului mecanism de putere din justiție.
Raluca Moroșanu explică și de ce consideră că magistrații riscă să piardă pensiile de serviciu, un subiect extrem de sensibil. Ea face o paralelă cu perioade mai vechi din cariera sa, când existau cazuri izolate de corupție în rândul magistraților. Atunci, spune ea, acele situații au fost investigate, iar cei vinovați au fost condamnați. Practicile respective au fost stopate tocmai prin intervenția fermă a instituțiilor statului. Astăzi, însă, judecătoarea afirmă că există temerea serioasă că astfel de practici reapar, de această dată într-un context mult mai periculos, în care mecanismele de control sunt slăbite.
Întrebată de ce instituțiile statului nu ar putea combate eficient aceste derapaje, Raluca Moroșanu oferă un răspuns care indică problemele legislative și instituționale actuale. Ea arată că legea a fost modificată în așa fel încât documentarea infracțiunilor de corupție în rândul magistraților a devenit extrem de dificilă. Pentru a dovedi o astfel de infracțiune, este nevoie de interceptări, iar acestea intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, procedura presupune ca aceste demersuri să treacă, inevitabil, prin mâna președintelui Înaltei Curți.
În acest context, Moroșanu ridică o problemă esențială de încredere. Dacă președintele Înaltei Curți nu este o persoană de bună-credință, există riscul ca magistratul vizat de o anchetă să fie avertizat înainte ca probele să fie strânse. Într-o asemenea situație, spune ea, întreaga muncă a procurorilor devine inutilă, iar ideea de combatere reală a corupției se transformă într-o simplă iluzie.
Judecătoarea este întrebată direct dacă, în prezent, un magistrat tentat să intre în zona de corupție are motive reale de teamă. Răspunsul său este categoric: nu există nici cea mai mică teamă. Această afirmație sugerează un climat de impunitate, perceput ca fiind generalizat, și explică, în viziunea sa, de ce încrederea publicului în justiție este în continuă scădere.
Referindu-se din nou la Lia Savonea, Raluca Moroșanu afirmă că există percepția că relațiile acesteia în zona politică le-ar putea asigura magistraților menținerea unor privilegii, precum pensiile sau salariile. Unii ar crede, spune judecătoarea, că Savonea ar putea interveni pentru a rezolva aceste probleme sensibile, care afectează direct întreaga breaslă. Această convingere contribuie la consolidarea unei loialități bazate pe frică sau interes, nu pe principii.
Un alt aspect criticat dur este stilul de comunicare al Liei Savonea, descris de Moroșanu drept extrem de agresiv. Potrivit acesteia, unii oameni se tem de acest stil și preferă să nu i se opună, în timp ce alții ajung să adopte același comportament. Judecătoarea susține că, în momentul în care această figură centrală ar dispărea din peisaj, mulți dintre cei care gravitează în jurul ei s-ar simți vulnerabili. Fără un „spate” care să îi protejeze, aceștia nu ar mai avea aceeași siguranță și ar deveni mult mai prudenți.
„Doi, stilul dumneaei de comunicare este atât de agresiv, să zic, încât unii se sperie, iar alţii devin la fel ca ea. Odată ce dispare doamna Savonea, cei pe care i-aţi văzut, care sunt în jurul dumneaei, se vor speria. Se vor speria. Nu vor mai avea spatele asigurat, să zic aşa. Doamna Liana Arsenie este ferm convinsă că nu i se poate întâmpla nimic şi o spune cu subiect şi predicat: pot să fac ce vreau, nu mi se poate întâmpla nimic, pentru că sistemul a fost organizat în aşa fel încât să nu i se poată întâmpla nimic. Ei bine, eu sunt convinsă că în momentul în care va dispărea spatele sistemului putem să începem o reformă reală. Soluţia nu este numai să plece doamna Savonea, ăsta ar fi primul punct, este necesară şi validarea actualului Consiliu Superior al Magistraturii, adică din punctul meu de vedere să spună colegii dacă mai vor să menţină în funcţie membrii care sunt în prezent în Consiliul Superior al Magistraturii, legal nu prea avem cum să facem asta, deci ar trebui să fie modificată legea”, a afirmat judecătorul, pentru Recorder.
În acest context, Moroșanu o menționează și pe Liana Arsenie, despre care afirmă că ar fi convinsă că nu i se poate întâmpla nimic, indiferent de acțiunile sale. Judecătoarea spune că Arsenie ar fi declarat explicit că sistemul este organizat astfel încât să o protejeze. Pentru Moroșanu, această atitudine este un simptom clar al unei structuri de putere care se autoprotejează și blochează orice tentativă de reformă.
Judecătoarea este de părere că, abia după dispariția acestui „spate al sistemului”, ar putea începe o reformă reală. Totuși, ea subliniază că plecarea unei singure persoane nu este suficientă. Un pas esențial ar fi validarea actualului Consiliu Superior al Magistraturii. În opinia sa, ar fi necesar ca magistrații să se pronunțe dacă mai doresc ca actualii membri ai CSM să rămână în funcții. Din punct de vedere legal, acest lucru nu este posibil în prezent, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de modificări legislative.
Raluca Moroșanu consideră că soluția principală pentru ieșirea din impas este o reformă legislativă amplă. Ea propune revenirea, cu eventuale îmbunătățiri, la sistemul existent înainte de anul 2022. Printre măsurile concrete menționate se numără promovările prin concurs, planificări clare și predictibile, realizate pe termen de un an, și schimbarea modului de constituire a colegiilor de conducere ale instanțelor.
Judecătoarea critică în mod special concentrarea excesivă a puterii în mâinile președintelui de instanță. În opinia sa, nu este normal ca membrii colegiilor de conducere să fie numiți aproape exclusiv de acesta, deoarece se creează un dezechilibru major și un risc crescut de abuz. Ea susține că problema nu este neapărat una de arhitectură instituțională, ci de oameni. Dacă în fruntea instanțelor s-ar fi aflat lideri integri și competenți, multe dintre aceste puteri nu ar fi fost contestate.
În ceea ce privește numirea șefului Înaltei Curți de Casație și Justiție, Moroșanu afirmă că nu are o obiecție de principiu ca această decizie să aparțină CSM. Ea subliniază însă că, din nou, problema esențială este cine ocupă aceste funcții, nu doar cine face numirea. În viziunea sa, dacă persoanele alese ar fi fost unele potrivite, discuțiile despre abuz de putere nu ar fi existat la acest nivel.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte subliniate de judecătoare este pierderea totală a încrederii publicului. Oamenii nu mai cred că lucrurile se pot schimba, iar această percepție este extrem de greu de inversat. Moroșanu spune că teama dominantă este că, dacă nici acum nu se va produce o schimbare, atunci sistemul va rămâne blocat definitiv în aceeași formă.
Această concluzie reflectă nu doar o opinie personală, ci o stare de spirit pe care judecătoarea afirmă că o întâlnește frecvent în jurul său. Lipsa speranței devine, astfel, un obstacol major în calea oricărei reforme. Într-un sistem în care oamenii nu mai cred în schimbare, presiunea pentru responsabilitate dispare, iar stagnarea se adâncește.
Declarațiile Ralucăi Moroșanu conturează imaginea unui sistem aflat într-un moment critic, în care deciziile luate sau evitate pot avea consecințe pe termen lung. Mesajul său este unul de avertisment, dar și de apel la acțiune. Fără modificări legislative reale, fără o regândire a modului în care este distribuită puterea și fără oameni integri în funcții-cheie, justiția riscă să rămână prizoniera propriilor mecanisme, iar neîncrederea publicului să devină definitivă.
