Redactia.ro
Home » Știri » Mersul trenurilor de Paște. Care este programul CFR în zilele de de înaintea și după Învierea Domnului

Mersul trenurilor de Paște. Care este programul CFR în zilele de de înaintea și după Învierea Domnului

Profită de reducerile CFR Călători pentru bilete de tren! Așa călătorești mai ieftin

Program CFR de Paște și 1 mai. Iată cum vor circula trenurile în perioda Sărbătorilor Pascale și ce program vor avea acestea.

Program CFR de Paște și 1 mai. Cum circulă trenurile

De Sărbătorile Pascale, programul tuturor instituțiilor este unul diferit, așa că românii sunt interesați să știe ce program vor avea și trenurile. Iată cum vor circula trenurile CFR în zilele de sărbătoare de Paște 2021.

Dacă doriți să călătoriți cu trenul către cei dragi, atunci trebuie să consultați informațiilr despre mersul trenurilor înainte de Înviere.

Astfel, programul special al CFR Călători de Paște începe din Vinerea Mare, de pe 30 aprilie și continuă până marți, 4 mai 2021. CFR a anunțat că va pune în circulație trenuri suplimentare pe rutele din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Mai multe informații despre rutele trenurilor pot fi găsite aici.

„În perioada 30 aprilie – 4 mai 2021, cu prilejul minivacanței de Paște și a zilei de 1 Mai, CFR Călători va asigura, în plus faţă de trenurile existente în programele de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia (vezi Anexă trenuri).

De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță și confort. Inclusiv trenul de Iași/Suceava cu destinația Mangalia și retur va avea în compunere vagoane cușetă”, a transmis compania.

Cum poți afla detalii despre trenuri

CFR a transmis și un mesaj privitor la felul în care poți afla informații actualizate despre trenuri. Ai mai multe variante la dispoziție.

„Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

0219521 – INFO CFR (trafic intern).

numerele de telefon de la gările CFR, publicate pe cfrcalatori.rola secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

site-ul companiei cfr.rosunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța, care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

pe site-ul pe cfrcalatori.ro, la secţiunea Mers tren trafic intern.

şi întrebând personalul nostru din staţii”.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: