Redactia.ro
Home » Sport » Naționala României e pregătită pentru preliminariile CM

Naționala României e pregătită pentru preliminariile CM

Răzvan Burleanu, mirel radoi, Campionat Mondial, Nationala Romaniei

Președintele FRF, Răzvan Burleanu a vorbit despre naționala României, care va juca în luna martie meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar 2022.

România nu a mai fost prezentă la Campionatul Mondial din 1998. De 22 de ani, am ratat toate celelalte turnee, din 2002, 2006, 2010, 2014 și 2018. De două ori, în 2001 și în 2013, am pierdut barajele de calificare. În 2021, tricolorii vor începe Campania de calificare la turneul final. Echipa lui Mirel Rădoi face parte din grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein.

”Nu e nici cea mai ușoară grupă, dar nici cea mai grea. Germania este o forță a fotbalului mondial, cu Islanda ne dorim revanșa. Am încredere în Mirel Rădoi și în staff-ul său că vor reuși să creeze un grup competitiv, care să ne ducă din nou la Mondial”, a spus Răzvan Burleanu, pentru Agerpres.

România țintește locul secund în grupă, pentru care cel mai probabil se va lupta cu Islanda. Chiar dacă pare o echipă accesibilă, nordicii ne-au învins în toamna lui 2020 în semifinalele play-off-urilor de calificare la Euro.

”Miza a fost uriașă, iar experiența adversarilor noștri, maturitatea pe care au arătat-o în joc, cred că a fost decisivă. Am încredere în Mirel Rădoi”, a mai spus președintele FRF.

Cum se califică echipele la CM

Câștigătoarele grupelor merg direct la mondial. Ocupantele locurilor doi plus cel mai bine clasate două formații în faza grupelor Ligii Națiunilor 2020 (cu excepția celor deja calificate din aceste preliminarii clasice) vor disputa un play-off în două trepte. 6 semifinale și 3 finale, pentru ultimele 3 locuri. Barajul se dispută într-o singură manșă.

Programul României din cadrul preliminariilor

25 martie 2021
ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia
28 martie 2021
ora 19:00 – Armenia – Islanda
ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein
31 martie 2021
ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA
ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda
2 septembrie 2021
ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia
5 septembrie 2021
ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord
ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia
8 septembrie 2021
ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein
ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania
8 octombrie 2021
ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord
11 octombrie 2021
ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania
11 noiembrie 2021
ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord
ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein
14 noiembrie 2021
ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: