Mirela Loșniță
Sărbătorită anual pe 24 iunie, ziua de Sânziene, cunoscută și ca Drăgaica, este una dintre cele mai bogate în simboluri și tradiții din calendarul popular românesc. Această zi, plasată la mijlocul verii, este dedicată fertilității, dragostei, sănătății și belșugului, fiind strâns legată de obiceiuri păstrate din generație în generație, dar și de credințe care țin de magia naturii și de lumea nevăzută.
Sărbătoarea coincide în calendarul ortodox cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, moment considerat premergător marii minuni a nașterii lui Iisus din Fecioara Maria. Dincolo de semnificația religioasă, în cultura populară românească, ziua de Sânziene este învăluită în povești cu zâne, iele, ritualuri de purificare și descântece. Se spune că în noaptea de dinainte, cine asistă fără voie la jocul ielelor poate rămâne mut sau chiar își poate pierde mințile.
Noaptea magică a Sânzienelor
Etimologia termenului „Sânziene” este atribuită cultului zeiței romane Diana, denumirea fiind o derivare din expresia „Sancta Diana”. În Ardeal predomină denumirea de Sânziene, în timp ce în zonele de sud ale țării, precum Muntenia și Oltenia, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Drăgaica, cu influențe slave.
Este o zi cu însemnătate deosebită pentru cei care cred în proprietățile tămăduitoare ale plantelor. Se spune că în ziua de Sânziene, plantele medicinale ating apogeul puterii lor, motiv pentru care sunt culese și păstrate cu grijă pentru tot anul. Femeile adună flori și ierburi din poieni și câmpuri, în special floarea de sânziană, galbenă și delicată, folosită în descântece, ceaiuri și ritualuri.
Potrivit legendelor, sânzienele sunt ființe supranaturale, zâne frumoase care locuiesc în păduri sau pe câmpii și care, în noaptea de 23 spre 24 iunie, se prind în horă și împrăștie în natură binecuvântări. Dacă sunt respectate și sărbătorite cum se cuvine, aduc rod bogat în câmpuri, sănătate copiilor, spor în gospodărie și dragoste curată. În caz contrar, se transformă în ființe răzbunătoare, asemănătoare cu ielele sau rusaliile, cunoscute pentru puterile lor periculoase.
Ielele, în schimb, sunt descrise ca ființe fantastice, tinere și fermecătoare, care apar în nopțile cu lună plină, dansând goale cu părul despletit. Locurile în care au jucat rămân pârjolite, iarba nu mai crește, iar cine le zărește poate fi blestemat. Se crede că în noaptea de Sânziene, acestea își fac apariția prin păduri, iar întâlnirea cu ele aduce nebunie sau muțenie.
În multe sate din România se păstrează obiceiul aprinderii focurilor în ajunul Sânzienelor
Acestea sunt făcute în locuri înalte, iar localnicii sar prin flăcări pentru a se purifica de rele și a atrage sănătatea. Se adaugă în foc diferite plante aromatice și se cântă sau se strigă, un ritual care face parte dintr-o tradiție veche, transmisă din moși-strămoși.
Sărbătoarea este considerată de mulți etnologi ca fiind dedicată Soarelui. Practici precum învârtirea torțelor aprinse, numite făclii de Sânziene, sau împletirea cununilor de flori care se aruncă pe acoperișuri sau se păstrează în gospodărie au semnificații străvechi legate de protecție, noroc și fertilitate.
În plan amoros, fetele tinere au parte de obiceiuri speciale. Acestea culeg flori de sânziene în zori și își împletesc cununi pe care le aruncă pe case. Dacă cununa rămâne agățată, fata se va căsători curând. Dacă ea cade sau nu se prinde de acoperiș, măritișul se amână. Se mai spune că dacă o fată aruncă cununa peste un animal tânăr, viitorul soț va fi la rândul său tânăr, iar dacă aceasta nimerește pe unul bătrân, alesul va fi mai în vârstă.
Un alt ritual cunoscut este acela al dormitul cu flori de sânziene sub pernă. Tinerele care fac acest gest ar urma să-și viseze în noaptea respectivă ursitul. Se mai spune că dacă aceste flori sunt purtate la sân sau în păr, ele sporesc farmecul și atrag dragostea.
În satele tradiționale, se organizează și astăzi alaiul Drăgaicei – un obicei în care cea mai frumoasă fată din sat, însoțită de alte fete îmbrăcate în alb, colindă localitatea, cântând și dansând la răscruci. Este un moment aparte, cu o mare încărcătură simbolică, în care se împletesc inocența, frumusețea și speranța într-un viitor împlinit.
Un alt ritual este legat de roua dimineții, despre care se crede că are proprietăți magice. Femeile mai în vârstă adună roua de pe ierburi, din locuri neumblate, folosind o pânză albă. Aceasta este stoarsă într-un vas nou, iar roua este folosită la spălarea fetelor tinere care doresc să se mărite sau a femeilor căsătorite care își doresc să fie iubite și să aducă pe lume copii sănătoși.
Tot de Sânziene, îndrăgostiții care aleg să facă baie împreună în râu sau în mare se spune că vor rămâne legați pe viață. Această credință face parte dintr-o serie de superstiții legate de puterea magică a apei în această noapte, când natura pare să își deschidă porțile între lumi.
Ziua de Sânziene este, așadar, una dintre cele mai încărcate de simbolism din folclorul românesc, unde granița dintre sacru și profan dispare pentru o noapte. Tradițiile, păstrate cu grijă în satele din întreaga țară, vorbesc despre dorința oamenilor de a trăi în armonie cu natura, de a atrage binele și de a alunga răul, într-o comuniune magică între om și cosmos.
