Cristina Cohuț
Dunărea continuă să tacă, în timp ce scafandrii caută fără încetare. De trei zile, între maluri, două vieți par să fi fost înghițite fără urmă. Marius și finul lui au plecat la pescuit într-o dimineață obișnuită și nu s-au mai întors. Iar între timp, autoritățile vin cu o ipoteză nouă, care complică și mai mult cazul. Totul s-a întâmplat în zona navigabilă din județul Dolj, unde o barjă masivă a spulberat două bărci. Una dintre ele era a celor doi bărbați. Barca a fost găsită la mal, avariată. Dar niciun semn de viață, nicio urmă a celor doi.
Căutările continuă, dar speranțele se sting
Zi de zi, mai multe echipaje periază zona. Patru bărci au ieșit și ieri pe apă, iar misiunea a fost îngreunată de vântul puternic și de vizibilitatea redusă. Apele sunt tulburi, curenții schimbători, iar timpul devine principalul dușman. Fiecare oră care trece reduce șansele unei salvări. Soțiile celor doi trăiesc un coșmar, scrie observatornews.ro.
Zona nu e nouă pentru pescari, dar nici lipsită de pericole. Curenții puternici, traficul intens și lipsa respectării regulilor fac ca astfel de accidente să fie mai frecvente decât se recunoaște public. Dar tragedia de acum pare diferită. Fără martori direcți, fără înregistrări clare, fără un corp. Doar tăcere.
Navigația pe Dunăre, ignorată de amatori
Cei care cunosc regulile spun că vina le aparține celor din bărcile mici. Asta pentru că, potrivit legii, ambarcațiunile ușoare trebuie să lase cale liberă navelor comerciale. Este o regulă clară, impusă de autoritățile navale din toate țările riverane. Iar fluviul nu este o apă liberă, așa cum cred mulți pescari. Există un canal navigabil, o rută fixă, de care navele nu se pot abate.
„Ambarcațiunile mici lasă cale liberă ambarcațiunilor mari. Navele fluviale lasă cale liberă navelor maritime. E regulă, clar. Ele au o cale pe care circulă, o lățime din porțiunea de apă. Nu se navigă peste tot, că mulți spun: băi, dar cât e Dunărea de lată, n-a mai avut pe unde s-o ia? N-a avut. Vina aparține celor care acum probabil nici nu mai sunt”, a explicat căpitanul Iancu Romiță, marinar cu peste 30 de ani experiență.
Din punct de vedere tehnic, o barjă de peste 280 de metri are nevoie de cel puțin un kilometru pentru a putea fi oprită. Opritul brusc este imposibil.
„Nu poți să faci ca o mașină pe stradă. În cel mai rău caz poți să mai încetinești, dar acel comandant de navă nu cred că și-a închipuit că acei oameni n-o să plece de acolo”, a completat căpitanul.
O variantă surprinzătoare: bărbații s-ar ascunde
În timp ce Dunărea rămâne de nepătruns, anchetatorii analizează toate posibilitățile. Una dintre ele i-a luat prin surprindere și pe localnici. Poliția nu exclude ca cei doi să fi supraviețuit, dar să se ascundă, de teamă că vor fi sancționați. În perioada actuală, pescuitul este interzis în zonă din cauza prohibiției. O încălcare a acestor reguli aduce amenzi mari și dosare penale în caz de recidivă.
Ipoteza nu pare credibilă pentru mulți. Dar autoritățile nu pot exclude nimic fără dovezi. Ceea ce pare tot mai evident este lipsa respectului față de reguli. Deși fluviul este periculos, mulți continuă să îl trateze ca pe un iaz liniștit. Iar consecințele sunt, adesea, fatale.
Dunărea, fluviul cu multe secrete
Accidentele de acest tip sunt mai dese decât se crede. În ultimii ani, în diferite zone ale țării, nave comerciale au lovit sau răsturnat bărci de agrement. În majoritatea cazurilor, vinovații au fost pescarii, nu marinarii.
Dunărea nu iartă neatenția. Curenții sunt imprevizibili, malurile ascund pericole, iar în anumite zone vizibilitatea scade brusc. Pentru cine nu are experiență, pericolul nu este o ipoteză, ci o certitudine. În Dolj, autoritățile au demarat în primăvară o campanie de informare pentru pescari. Broșuri, afișe, avertismente audio. Dar cei care pleacă pe apă nu le citesc. Sau nu le cred. Această mentalitate, spun specialiștii, este exact cea care alimentează tragediile de pe Dunăre.
Familii distruse între disperare și speranță
Soțiile celor doi bărbați dispăruți sunt copleșite. De durere, de lipsa răspunsurilor, de incertitudine. Fiecare clipă fără vești adâncește rana. Au fost chemate la mal să recunoască barca, apoi câteva haine. Dar nimic nu confirmă sau infirmă.
„Îi visăm noaptea că vin acasă, uzi până la piele, flămânzi, dar vii. Și dimineața, când deschidem ochii, tot ce avem e liniște. O liniște care ne sfâșie”, a spus soția lui Marius. Copiii întreabă când se întoarce tata.
Vecinii nu mai îndrăznesc să treacă pragul. Durerea este prea mare, prea densă, prea prezentă. Pentru cei care iubesc fluviul, această poveste este încă un semnal de alarmă. Dunărea nu este un teren de joacă. Și fiecare decizie greșită poate costa o viață.
