Redactia.ro
Home » Monden » Paula Chirilă a trecut prin AVENTURI ruşinoase, pe scenă: de la arătare klingoniană la exhibiţionism în toată splendoarea! (FOTO)

Paula Chirilă a trecut prin AVENTURI ruşinoase, pe scenă: de la arătare klingoniană la exhibiţionism în toată splendoarea! (FOTO)

Paula Chirila, dezvăluiri impresionante despre tinerețea ei

Actrița Paula Chirilă (47 ani) poate scrie nu o carte, ci mai multe doar cu aventurile pe care le-a trăit pe scenă. Şi pe care, probabil, pe unele nu şi le-a dorit. Însă aceste episoade, ce devin amuzante odată cu trecerea timpului, fac parte din bagajul oricărui artist.

Blondina a intrat în televiziune pe vremea când lucra la Teatrul Național din Târgu Mureș. Pentru unii dintre colegi din breaslă, trecerea de pe scenă în fața micilor ecrane era considerată drept „înjositoare”.

Un coleg a dat cu ea de pământ

Una dintre întâmplările care i-au rămas pe veci în memorie Paulei a fost, de fapt, un accident petrecut chiar pe scena de la Buzău.

O întâmplare haioasă acum – atunci nu mi s-a părut haioasă – a fost, de fapt, un accident. Jucăm la Buzău, în spectacolul „Dragoste în 4 tablouri” şi mai aveam câteva zile până la premieră, 2-3 zile – cu colegul meu Vitalie Bichir, actor la Teatrul Naţional.

Trebuia să fie doar o scenă de două umbre, care se profilează pe o pânză. În spatele perdelei trebuia să fie o scenă de violenţă conjugală, el trebuia să mă plesnească, umbrele aşa să se vadă, eu să pic pe jos şi cam asta era. La repetiţii, pe Vitalie l-a luat valul creaţiei, m-a luat de cap şi a dat cu mine de pământ.

Fiica Paulei Chirila

Asta, că să nu mă plesnească. M-am ridicat de acolo după o secundă, două şi am ieşit ameţită de după perdele. Gabi Răuţă filma în spate, el cred că mai are filmarea. Instantaneu mi s-a ridicat în frunte un cucui albastru, care s-a făcut apoi negru. Vitalie, săracul, a zis: <Vai de mine!!!>. Îţi dai seama ce remuşcări a avut!

Eu nu am vrut să-l fac să se simtă prost, pentru că nu a vrut omul să mă omoare înainte de premieră”, a povestit amuzată Paula Chirilă pentru Libertatea.

Grav era că totul s-a întîmplat fix cu câteva zile înainte de premieră.

Ziceai că sunt o combinaţie între om şi klingonian”, îşi mai aminteşte actriţa. Deşi colegii de la tehnic i-au sărit rapid în ajutor şi i-au adus carne crudă să-şi pună pe zona vătămată, că să se mai tragă cucuiul, asta nu prea au avut efect.

Umflătura şi culoarea nu au cedat, iar în ziua premierei actriţa a fost nevoită să apeleze la un machiaj consistent pentru a acoperi vânătaia. „Nu s-a retras, mi-am dat eu cu fond de ten, dar ziceai că sunt o combinaţie între om şi klingonian, aveam o chestie în frunte!”, a mai declarat Paula Chirilă.

Paula Chirilă, din nou la spital!
Paula Chirila

Şi-a arătat chiloţii tuturor?

Vedeta mărturisește că a acceptat proiecte atât pentru bani, cât și pentru satisfacția personală.

Jucam într-un club, am ajuns foarte târziu și ca să urc pe scenă nu mi-au pus o treaptă, mi-au pus ca un fel de taburet, cam cum sunt alea din baruri. Nu am avut timp să mă pregătesc, să verific. Mi-am pus lucrurile și l-am rugat pe colegul de la tehnic să mă anunțe când dă drumul la spectacol, ca să îmi fac ultimele verificări.

Nici nu am apucat să-mi pun toată recuzita în spate că s-a stins lumina. Aoleu, zic, a început spectacolul! Noroc că știam pe pipăite care pe unde sunt.

Nu a trecut mult, două, trei scene, când, la un moment dat, dau să urc, pun un picior pe taburet, un picior pe scenă și simt că alunec de pe taburetul acela care era moale și mă duc de pe scenă în spate.

În spatele scenei era un fundal de pânză și în spatele fundalului era o altă sală, era împărțită sala în jumătate. M-am dus cu spatele în pânza aceea, am căzut undeva, doar picioarele mi se mai vedeau de după scenă.

Paula Chirilă, luată cu ambulanța direct din platoul emisiunii XNS.
Paula Chirila

Îți dai seama ce era în capul meu? Doamne, mi s-au văzut chiloții, mi s-au văzut toate desuurile, toate dedesubturile, mă știe acum lumea și pe față, și pe dos! Mi-a fost o rușine!„, a mai zis Paula Chirilă pentru sursa amintită.

Actriţa a vrut să facă şi bani

Frumoasa artistă a mărturisit de ce a făcut pasul de pe scenă către televiziune, fără să-i pese de gura lumii.

E ok să faci ce vrei și să nu te intereseze ce-ți spun ceilalți. Ei nu fac nimic altceva decât să stea pe margine și să comenteze. Eu lucram în televiziune înainte de epoca telenovelelor.

Eu și prostituatele de la gară eram pe aceeași scară în mintea unor colegi. Zic, lasă-mă cu părerologii ăștia care nu au o chiflă în stomac. M-am săturat de părerologi care stau într-o garsonieră și ei fac artă. Zic, ia, fă și artă, și bani, poți să le combini?”, a mai zis Paula.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: