Redactia.ro
Home » Știri » Prima doamnă a Statelor Unite vine în România

Prima doamnă a Statelor Unite vine în România

jill biden

Prima doamnă Jill Biden va vizita România și Slovacia în perioada 5-9 mai. Soția lui Joe Biden se va întâlni cu militarii americani din Europa, dar și cu refugiații ucraineni aflați în cele două țări, a transmis Casa Albă. 

De ce vine soţia lui Joe Biden în Europa

Biroul de presă al Casei Albe a transmis că Jill Biden va ajunge în România în cursul acestei săptămâni. Aceasta se va întâlni pe 6 mai cu membri ai serviciului militar american la baza aeriană Mihail Kogălniceau din România.

În cursul aceleiași zile va călători și spre București. Oficialii americani au pregătit mai multe întâlniri ale Primei Doamne cu reprezentanți ai autorităților din țara noastră. În plus, Jill Biden ar urma să se întâlnească cu refugiații ucraineni din țara noastră și cu voluntarii. Prima Doamnă ar urma să se întâlnească și cu cadrele didactice care se ocupă de copii din Ucraina.

Sâmbătă, Jill Biden va călători în Slovacia. Acolo se va întâlni cu personalul ambasadei SUA din Bratislava. De asemenea, ea urmează ca duminică să călătorească către orașele Kosice și Vysne Nemecke. Acolo se va întâlni cu refugiații ucraineni.

În programul Primei Doamne a SUA intră și o serie întâlniri cu slovacii care i-au primit pe refugiații din Ucraina în casele lor. După cum arată datele oferite de organizațiile ONU, în Slovacia au ajuns peste 350.000 de ucraineni care au fugit de război. Luni, în ultima zi a turneului european, Jill Biden urmează să se întâlnească cu unii membrii ai guvernului slovac.

Vizita este cea mai recentă manifestare de sprijin pentru Ucraina și țările vecine care ajută refugiații ucraineni din partea unor reprezentanți de top ai SUA. Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit duminică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite neanunțate la Kiev.

Jill Biden a fost, de asemenea, implicată îndeaproape. Chiar și în timpul discursului lui Joe Biden despre starea Uniunii, a invitat-o pe ambasadoarea ucraineană, Oksana Markova, să i se alăture.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: