Redactia.ro
Home » Sport » Primul documentar despre cariera Simonei Halep

Primul documentar despre cariera Simonei Halep

simona halep

Simona Halep va avea primul documentar despre cariera sa. De regie se va ocupa Radu Muntean, figură emblematică a Noului Val românesc în cinema.

Filmările au avut loc în Dubai, înainte de startul noului sezon, iar Simona a postat pe o reţea socială un prim trailer, în care vorbeşte despre visul de a câştiga Australian Open.

Australian Open here we come

As we prepare for the Australian Open to start on Monday, here is a teaser for a feature film on my career, that we shot during pre-season training in Dubai. It will be continued with more episodes and the full movie to follow. Thank you Banca Transilvania and Radu Muntean

Publicată de Simona Halep pe Sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Simona Halep apare la antrenamente, alături de antrenorul ei, Darren Cahill, care o compară cu un personaj renumit din desene animate: diavolul tasmanian.

Își laudă antrenorul

Simona Halep dezvăluie apoi cât de mult i-a influențat australianul cariera, dar și felul ei de a privi lucrurile.

„Pe Darren l-am ales pentru că mi-a plăcut foarte mult pedagogia lui, felul cum vorbește, faptul că mi-a înțeles nervii, personalitatea și a încercat, pe stilul meu, să mă schimbe, să îmi dau seama de ce nu am bun în interiorul meu. El mă relaxează foarte mult cu glume. Eu nu glumeam înainte să-l cunosc pe el.

Credeam că dacă sunt pe teren, la muncă, nu trebuie să aibă nimeni acces la mine. Venind el în echipă, cu glume, cu poze pe Instagram, m-a deschis foarte mult. Australienii așa sunt, foarte pozitivi, adică ei nu văd negativ. Eu nu am înțeles, mi-a fost foarte greu la început. Pierzi un meci și zici, vorba lor, <Hai să bem o bere și mâine e o altă zi>. Adică pierzi un meci și zici <Aia e, mâine o iei de la capăt>. Noi, românii, nu vedeam așa. Eu eram supărată, super tristă, că ce s-a întâmplat?! Am pierdut un meci.

Dar mai aveam sute în față să joc. Una e să joci la un turneu oarecare și alta e să joci un Grand Slam. Atunci când crești, crești cu niște obiective. Când ești mic, de ce spune toată lumea că visez la Grand Slam? Adică e ceva la care nici măcar nu te gândești că poți să-l atingi. Zici că <Să ajung eu să joc un meci la Grand Slam>.

Și când ajungi, ai tracul ăla, care e normal, toată lumea îl are. Cred că atunci când câștigi anumite turnee și mergi mai departe, atunci simți presiunea. Când pierzi și ești la locul 70-100, pot să o spun direct, nu prea te bagă nimeni în seamă, dar atunci când ești sus, ești centrul atenției în sportul pe care îl practici și e mult mai greu”, a spus Halep.

E comparată cu Diavolul Tasmanian

„În Australia, avem un personaj de desene animate numit Diavolul Tasmanian. Este incredibil de rapid, se învârte mereu în jurul lui. Aleargă cu 1000 de mile pe oră şi mai mereu este nervos. Mereu caută probleme. Pentru mine cam aşa este şi Simona”, mărturisește în film antrenorul Darren Cahill.

Simona Halep afirmă că și-ar dori să câștige Australian Open, și pentru că antrenorul ei este australian. Ea amintește că la Melbourne a jucat prima ei semifinală de grand slam la juniori.

Radu Muntean are în palmares numeroase premii naționale și internaționale

Regizorul Radu Muntean a absolvit în 1994 Academia de Teatru și Film, secția Regie Film, potrivit digi24.ro. Din 1996 până în prezent, a regizat peste 400 de spoturi publicitare și a câștigat peste 40 de premii naționale și internaționale la festivaluri de publicitate.

În 1999 a fost lector universitar la Universitatea Media, Facultatea de Regie Film. Lung-metrajul său de debut, Furia, a primit Premiul pentru debut din partea UCIN. Cel de-al doilea lung-metraj, Hârtia va fi albastră, a deschis Competiția internațională a Festivalului de la Locarno. Cel de-al treilea film, Boogie, a fost selectat pentru Quinzaine de Realisateurs, Cannes, 2008, pentru Karlovy Vary, Mar del Plata.

Cel mai recent film a lui Radu Muntean este Alice T.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: