Redactia.ro
Home » Sport » Roger Federer nu merge la Australian Open! A luat această decizie pentru prima dată

Roger Federer nu merge la Australian Open! A luat această decizie pentru prima dată

roger federer, licitație echipamente

Fostul lider mondial, Roger Federer va rata pentru prima dată în carieră Australian Open. A suferit două operații la genunchi și nu s-a recuperat încă. Elvețianul a câștigat de 6 ori primul turneu de Grand Slam al anului.

Elvețianul i-a anunțat pe organizatorii turneului australian, că în acest an nu va participa. Nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru, totuși din cauza operațiilor suferite Roger Federer a fost obligat să ia această decizie.

„În cele din urmă, Roger nu a avut timpul necesar pentru a se pregăti în mod riguros pentru un Grand Slam şi este foarte dezamăgit că nu va putea veni la Melbourne în 2021”, a declarat conducătorul turneului, Craig Tiley.

Federer a câștigat de şase ori trofeul la turneul de la Melbourne, ultima oară în 2018. Primul turneu de Grand Slam al anului va debuta pe 8 februarie. A fost amânat trei săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus. Organizatorii au anunțat deja toate măsurile sanitare impuse. Toți participanții la turneul australian sunt obligați să stea în carantină două săptămâni.

Federer a revenit la antrenamentele în luna noiembrie

Federer nu a mai jucat din luna februarie. În luna noiembrie a început să se antreneze, dar încă nu și-a revenit în totalitate.

„Sunt pe calea cea bună. Revin treptat, dar nu mă voi grăbi şi nu vreau să pun presiune pe mine. Voi participa la un turneu doar când voi fi 100% pregătit. În acest moment, se pare că voi putea reveni la Australian Open în ianuarie”, spunea fostul lider mondial în urmă cu o lună.

În vârstă de aproape 40 de ani, Roger Federer a vorbit de curând într-un interviu și despre retragerea din activitate.

„Mă gândesc de vreo cinci ani, dar cât timp îmi face plăcere şi e bine pentru noi toţi, voi continua”, a spus jucătorul de tenis.

Federer a deținut locul 1 în clasamentul ATP timp de 310 săptămâni, ceea ce este un record. În prezent este clasat pe locul 3 ATP. Este deținător al recordului pentru cele mai multe victorii în finalele turneelor de Mare Șlem, 20, și în finala Turneului Campionilor, unde a câștigat șase trofee. A fost pentru mai mult de cinci ani lider al clasamentului mondial al tenismenilor profesioniști. Numeroși jucători de tenis și analiști consideră că Federer este cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: