Redactia.ro
Home » Știri » S-a decis! Se reduce vârsta de pensionare pentru acești români

S-a decis! Se reduce vârsta de pensionare pentru acești români

GALERIE FOTO (2) Vârsta de pensionare

Legea pensiilor a fost modificată, miercuri, în Camera Deputaților. Astfel, oficialii au decis să se reduce vârsta de pensionare pentru această categorie de români, cu doi ani. Este vorba despre  românii care au lucrat în zonele cu poluarea remanentă sau la cel mult opt kilometri de acestea.

Ce români beneficiază de reducerea vârstei de pensionare

Sistemul unitar de pensii publice a fost astfel modificat, în favoarea persoanelor care au lucrat cel puțin 30 de ani într-o zonă afectată de poluarea remanentă, dar și pentru cei care au avut domiciliul la nu mai mult de opt kilometri față de zonele respective.

Modificarea legii pensiilor a fost propusă de senatorul PNL Carmen Hărău, iar votarea acesteia în Senat s-a făcut în octombrie 2017. Acum, ea a fost votată în Camera Deputaților, care este for decizional.

228 de deputați au votat favorabil, în timp ce au existat și un vot negative, și 24 de abțineri.

Astfel, noua lege arată că „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic”.

Ce localități vor beneficia de aceste prevederi

În acest proiect de reducere a vârstei de pensionare sunt incluse mai multe localități din țară, în care oamenii au realizat astfel de activități. Este vorba despre Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.

De asemenea, pe aceeași listă a oficialilor se află și următoarele localități Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: