Redactia.ro

Salina Praid, inundată. Minerii au ieșit în lacrimi, comunitatea este devastată

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Imaginile cutremurătoare de la Salina Praid au stârnit emoții puternice. Minerii, oameni căliți și obișnuiți cu munca grea, au ieșit plângând, conștienți că ar putea fi pentru ultima dată în subteranul care le-a fost loc de muncă și identitate. Situația este gravă, iar apelurile de ajutor se înmulțesc. Salina Praid, una dintre cele mai cunoscute și vizitate saline din România, a fost complet inundată, iar activitatea a fost oprită.

Salina Praid, inundată

În urma ploilor torențiale din ultima perioadă, debitul pârâului Corund a crescut de peste 100 de ori, ceea ce a dus la infiltrarea masivă a apei în Salina Praid. Societatea Națională a Sării a anunțat că platforma minei a devenit inaccesibilă. Personalul operator și utilajele au fost retrase temporar, iar lucrările au fost sistate până la scăderea debitului la un nivel sigur.

Într-un mesaj public, bloggerul Cristian Marchiș a transmis imagini și mărturii de la fața locului. Potrivit acestuia, minerii au ieșit plângând, deși sunt cunoscuți ca oameni puternici, obișnuiți cu greul.

”Mulțumesc Statului Român. Mulțumesc instituțiilor statului. Mulțumesc Societății Naționale a Sării. Mulțumesc autorităților locale și județene. Mulțumesc politicienilor și partidelor politice.
Și să nu aud cuvintele catastrofă sau calamități naturale. Fiindcă astea se referă la ceva care vine fără atenționare. Dar în cazul Salinei Praid au fost foarte multe atenționări. Prea multe care nu s-au luat în considerare”, spune acesta ironic.

Reacții în spațiul public. Nicușor Dan, vizat direct

Situația a generat și reacții politice. Un bucureștean, Vlad Radu, i s-a adresat public președintelui interimar Nicușor Dan, criticând lipsa de implicare în cazul Salinei Praid. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a evidențiat prioritățile greșite ale autorităților centrale.

”Nicușoare, sunt inundații în România. Știu că ești ocupat cu aranjamente, că nu te interesează și nici pe interinarii de la guvern. Știu că ai dat declarații cum că ai aflat de ele.
Așa cum ați scos azi 100 000 000 de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului ca să îi dați Ucrainei, puteați face ceva și pentru ai noștri.
Extremistul, cum îl numiți, Viktor Orban s-a oferit să ajute la remedierea efectelor dezastrului de la salina Praid.
Suntem într-o situație financiară foarte gravă, Nicușoare! Fiecare zi în care nu avem guvern face ca această situație să devină din ce în ce mai rea. În timp ce tu te joci de-a primirea telefoanelor de la Trump, de-a numirea consilierilor, de-a v-ați ascunselea și șotron cu partidele care te-au sprijinit, situația țării devine din ce în ce mai gravă.
Cursul valutar crește, se închid firme, alte firme se mută.
CCR dă decizii pentru acoperirea furturilor, se negociază viitoare numiri în sistemul judiciar și în instituțiile de forță. Se negociază instituțiile care au bugete importante.
Nu asta ar trebui să fie prioritatea ta, invitațiile la discuții și participarea la negocieri. Nici jocurile politice.
Prioritatea ta ar trebui să fie să numești un prim ministru, care să alcătuiască un guvern cu care să se prezinte în fața parlamentului. De acolo este treaba parlamentului și a viitorului guvern, dacă este votat.
Nu, nu avem luni și săptămâni în care să ne jucăm de-a na-ți-o ție, dă-mi-o mie. Nu începe mandatul ca Iohannis în cea mai proastă perioadă a lui”.

Impact economic major. Salina Praid atrăgea sute de mii de turiști anual

Prefectul județului Harghita a declarat că starea de spirit a locuitorilor din zonă este una de disperare totală. „La suprafață, cele două canale amenajate au fost grav afectate de viitură. Practic, râul intră în mină. Sunt falii în muntele de sare, așteptăm să se retragă apele ca să putem evalua dacă se poate intra pentru a încerca alte lucrări de amenajare. Starea de spirit a celor din zonă este una de «vine sfârșitul lumii»… Va trebui să depunem eforturi – Salrom și autorități – să le oferim un proiect pentru viitor care să îi liniștească și să le canalizeze în bine toate eforturile”, a explicat miercuri prefectul Petres Sandor, citat de Radio Târgu Mureș potrivit g4media.ro.

În regim de urgență, Salrom a efectuat lucrări de betonare și impermeabilizare în zonele critice, precum și construcția unui canal de ocolire. Totodată, au fost ridicate două baraje transversale pentru reglarea debitului pârâului Corund. S-au cerut avize pentru construirea unei albii secundare, de 270 de metri, care să preia din surplusul de apă.

„Din păcate, am pierdut lupta cu natura. Debitul estimat astăzi, în cursul orelor dimineţii, al pârâului Corund, a fost de peste 100 de ori (mai mare decât – n. r.) debitul normal, un debit cum nu s-a văzut, cel puţin în ultimii 30 de ani. Şi materialele purtate de această viitură au afectat într-un mod aproape ireparabil lucrările de amenajare efectuate în cursul ultimelor săptămâni. Apa a început să intre iarăşi în salină, cu un debit care nu poate să fie stăpânit la momentul actual”, a afirmat Petres Sandor, citat de  Agerpres.

Acesta a dat însă asigurări că oamenii nu sunt singuri și că vor exista eforturi comune pentru redresarea situației.

„În ceea ce priveşte mesajul pentru concetăţenii noştri din Praid şi din întreaga zonă a salinei, eu nu pot decât să reiau ceea ce apare şi în mesajul Salrom. Acolo se spune că, indiferent de costuri, Salrom va dori să aibă activităţi de turism şi de exploatare în Salina Praid. Din partea instituţiei noastre, vom face tot posibilul ca ceea ce depinde de noi să fie realizat în timpul util şi fără probleme pentru a atinge acest deziderat. Oamenii trebuie să ştie că nu sunt şi nu vor fi singuri în această bătălie”, a declarat Petres Sandor.

Salina Praid, monument natural și sursă istorică de sare

Salina Praid este situată în „Ținutul Sării”, o regiune cu tradiție minieră de secole. Zăcământul de sare este unul dintre cele mai mari din Europa. Activitatea de exploatare datează din epoca romană, iar mineritul subteran modern a început în anul 1762. S-au deschis succesiv mai multe mine: Iosif, Paralela, Elisabeta, Telegdy.

Din 1980, la orizontul +402 m, a fost amenajată baza de tratament și agrement, la o adâncime de 120 m. Salina oferea vizitatorilor locuri de relaxare, un muzeu, o capelă ecumenică, zone de joacă și aeroterapie.

Accesul se face printr-o galerie de 1250 de metri, iar camerele de exploatare au dimensiuni impresionante: înălțime de 12 m, lățime de 20 m, lungime de 200 m. Activitatea turistică avea un rol esențial în susținerea economică a zonei, dar și în păstrarea unei tradiții vechi de sute de ani.

În prezent, toate aceste activități sunt suspendate. Se așteaptă retragerea apelor pentru a evalua pagubele și pentru a stabili dacă și cum se mai poate relua activitatea în Salina Praid.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: