Redactia.ro
Home » Știri » Se dau tichete sociale pentru Paște. Care sunt condițiile

Se dau tichete sociale pentru Paște. Care sunt condițiile

tichete

Primăriile oferă tichete sociale pentru Paște 2020. Valoarea tichetelor, dar și criteriile după care acestea se acordă sunt stabilite de primăriile și consiliile locale.

Acordarea tichetelor se face prin programul „SOLIDARITATE”, pentru anul 2020, program ce este destinat sprijinirii persoanelor singure/familiilor aflate în situaţii de risc social, în vederea prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.

Cine sunt beneficiarii?

Spre exemplu, la Craiova, programul social „SOLIDARITATE”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 487/2017, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 383/2019, constă în acordarea, începând cu anul 2018, a beneficiilor de asistenţă socială sub forma tichetelor sociale în valoare de 30 lei, în vederea achiziţionării de produse alimentare (cu excepţia băuturilor alcoolice şi ţigărilor), pentru următoarele categorii de persoane care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Craiova:
a) persoanele încadrate într-un grad de handicap, neinstituţionalizate;
b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii, fără a se ţine cont de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii şi/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 710 lei/lună;
d) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
e) persoanele fără niciun venit, cu vârsta peste 60 de ani.

Valoarea bonurilor de masă pentru 2020 au fost majorate: „Valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”.

Acte necesare

Înscrierea în Programul „SOLIDARITATE” constă în depunerea la oricare dintre sediile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova (str. Eustaţiu Stoenescu, bl. T8, parter sau str. Mitropolit Firmilian, nr. 14) a unui dosar cu următoarele documente, prezentate în original şi copie:
– cerere tip;
– declaraţie pe propria răspundere în care beneficiarul declară că îşi asumă veniturile realizate şi actele doveditoare depuse în acest sens;
– actul de identitate;
– actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
– actul care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei cu handicap, dacă este cazul;
– cuponul de pensie din luna anterioară celei în care se depune cererea, dacă este cazul;
– certificatul de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul;
– carnetul de evidenţă vizat la zi – pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj pentru cei care nu sunt indemnizaţi şi se află în căutarea unui loc de muncă;
– alte documente doveditoare privind apartenenţa la una dintre categoriile menţionate mai sus, în funcţie de caz.

Formularele reprezentând „Cererea tip” și „Declaraţia pe propria răspundere” pentru înscrierea în programul „SOLIDARITATE” sunt puse la dispoziție solicitanților de către instituție și pe pagina de internet a Direcției Generale de Asistență Socială Craiova – www.spascraiova.ro.

Craiovenii care vor tichete trebuie să-şi plătească impozitul.

Acordarea tichetelor sociale se face începând cu tranşa următoare stabilirii dreptului la beneficiul social, cu condiţia ca solicitantul să-şi fi achitat obligaţiile de plată faţă de bugetul local. Tichetele sociale vor fi folosite numai pentru cumpărarea de alimente. Distribuirea tichetelor sociale se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență de pe raza municipiului Craiova, comunicată de către beneficiar, pe baza prezentării actului de identitate. Tichetele sociale vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente.

Tichetele valorice nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice, iar valorificarea acestora prin transformare în bani este interzisă.Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova.Persoanele care beneficiază deja de măsurile stabilite prin Programul social „SOLIDARITATE” au obligaţia de a comunica orice modificare intervenită cu privire la datele înscrise în cererea şi declaraţia pe propria răspundere depuse anterior.

Și la Slatina se oferă tichete sociale pentru pensionari

Primăria municipiului Slatina începe o nouă campanie de oferire a tichetelor sociale pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.200 de lei și pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat. Este cea de-a patra acțiune demarată de Paște. Astfel, începând de astăzi, beneficiarii pot completa cereri pe parcursul lunii februarie la punctele stabilite de Direcției de Asistență Socială Slatina, pentru a primi tichetele.

A devenit deja tradiție ca, de două ori pe an, pe Paște și de Crăciun, Primăria municipiului Slatina să ofere tichete sociale pensionarilor cu venituri mici și celor cu handicap grav sau accentuat. Astăzi a demarat o nouă campanie de oferire a acestui tip de ajutor, iar cererile pot fi depuse pe tot parcursul lunii.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială au distribuit deja cererile, la toate punctele de lucru deschise în oraș, iar începând de astăzi, beneficiarii le poată completa. La Clubul Pensionarilor din Slatina, cei care se încadrează să primească acest tip de ajutor au primit deja formularul.

Astfel, înainte de Paște, beneficiarii vor primi prin poștă câte 10 tichete, în valoare totală de 100 de lei. Cu ajutorul acestora ei pot cumpăra alimente, produse de igienă și îngrijire corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, informează RomâniaTV.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: