Redactia.ro
Home » Știri » Se poate spăla în zilele de după Paște? Ce spune tradiția

Se poate spăla în zilele de după Paște? Ce spune tradiția

Saptaman luminata

De astăzi, credincioșii au intrat în Săptămâna Luminată, care are o însemnătate aparte. Spre deosebire de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, aceasta are tradiții și superstiții diferite.

Ce înseamnă Săptămâna Luminată?

Săptămâna Luminată începe din a doua zi de Paște, și se încheie în Duminica Tomii. Toți credincioșu sunt plini de bucurie și lumină în aceste zile.

Lunea din Săptămâna Luminată reprezintă prima zi după duminca Paștelui, și este considerată ziua în care se deschid porțile Raiului și ale iertării. Se spune că dacă o persoană moare în această zi nu mai trece prin judecata de Apoi. Se spune că în această perioadă, Raiul este deschis, și cine moare merge direct la dreapta Domnului.

Această săptămână se numește Luminată pentru că în trecut la Praznicul Învierii, primii oameni care treceau la religia creștină și care s-au pregătit în mod deosebit în vremea postului mare, erau botezați „Cei Luminați”.

Această săptămână specială deschide perioada în viața liturgică a bisericii, iar slujbele au un rol important, cu aspect Pascal, care semnifică o perioadă a iertării și a milosteniei.

De asemenea, în această săptămână nu se oficiază pomenirea celor adormiți, iar Ușile Împărătești ale Bisericii rămân permanet deschise, dar în anul acesta, enoriașii nu au voie să participe la slujbele religioase din biserică din cauza pandemiei de coronavirus.

Tradiții și superstiții în Săptămâna Luminată

În săptămâna Luminată se respectă mai multe tradiții. În zilele de miercuri și vineri, se ține de obicei post, de data aceasta se poate mânca orice, acestea fiind trecute în calendar cu hărți.

De asemenea, în această săptămână nu este bine să se spele haine, iar gospodinele nu au voie să facă niciun fel de curățenie în casă. Sătenii trebuie să evite să muncească pe câmp, pentru a nu se îmbolnăvi.

În Lunea Albă, rudele sunt cinstite cu băutură și se dă cu aghiasmă în toată casa, pentru a feri persoanele de boli și de supărare.

Totodată, finii merg la nași, iar copiii merg la părinți.

În Marțea Albă se dă de pomană vin și pască și este păcat să se spele haine și să se facă curat în casă. Miercuri, bărbații pot merge pe câmp, iar în Joia Luminată, nu se face treabă absolut deloc, pentru a nu atrage ghinionul.

În Vinerea de după Înviere, credincioșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, iar tradiția spune că Fecioara Maria a construit o fântână care dădea apă doar în acea zi. Apă care face miracole și dătătoare de viață.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: