Fumul alb a ridicat capetele credincioșilor. În Piața Sfântului Petru, zeci de mii de oameni au izbucnit în lacrimi și cântări. Se strigă rugăciuni în toate limbile lumii. Un nou papă a fost ales. Un nou început. O nouă epocă pentru Biserica Catolică. Vestea a fost confirmată oficial în urmă cu puțin timp, în cadrul unui anunț solemn rostit de cardinalul protodiacon: „Habemus Papam”.
Cardinalul ales în aplauzele unei lumii
Un moment istoric s-a petrecut în această seară, sub ochii a mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru. Fumul alb a fost văzut ieșind din coșul Capelei Sixtine, semn clar că un nou papă a fost ales de conclavul cardinalilor. Clopotele au început să bată, iar strigătul „Habemus Papam” este așteptat din clipă în clipă. Cu toate acestea, numele noului Suveran Pontif rămâne, pentru moment, necunoscut. Suspansul este total.
O lume întreagă privește spre balconul central al Bazilicii, acolo unde urmează să apară cel care va prelua frâiele uneia dintre cele mai influente instituții religioase din lume. Emoția este palpabilă. O tăcere grea s-a așternut peste mulțime, întreruptă doar de rugăciuni șoptite și de cântările corurilor improvizate de credincioșii veniți din toate colțurile lumii.
ULTIMĂ ORĂ: Cine este noul papă
Apariția fumului alb este un semnal de o încărcătură spirituală uriașă. Conform tradiției, acesta anunță faptul că cei 115 cardinali electori, reuniți în conclav începând de ieri dimineață, au ajuns la un acord. Voturile au fost suficiente pentru alegerea unui nou papă, iar acest vot a fost validat.
La fiecare conclav, fumul este produs prin arderea buletinelor de vot împreună cu substanțe chimice speciale: fum negru pentru nereușită, fum alb pentru alegere. În cazul de față, semnalul clar a fost transmis lumii la ora 19:03, ora Romei.
Mulțimea a izbucnit în aplauze și lacrimi, deși numele noului pontif nu este încă cunoscut. Este un moment în care istoria se scrie în direct, sub ochii unui public mondial care urmărește transmisia cu sufletul la gură.
Conform ritualului, anunțul oficial va fi făcut de cardinalul protodiacon, care va rosti formula tradițională în limba latină:
„Annuntio vobis gaudium magnum: Habemus Papam! Eminentissimum ac Reverendissimum Dominum, Dominum Cardinalem… qui sibi nomen imposuit…”
După această frază va fi rostit numele cardinalului ales și noul nume pontifical pe care acesta și-l asumă. Apoi, Suveranul Pontif va apărea la balcon pentru prima sa binecuvântare publică Urbi et Orbi — „către Cetate și către lume”.
Astfel primul papă ales este Robert F. Prevost, Leon al 14-lea.
Emoție, rugăciune și așteptare în Piața Sfântul Petru
Mii de oameni s-au adunat în piață de la primele ore ale dimineții, în ciuda ploii și a vremii capricioase. Cu bannere, steaguri și icoane, pelerinii stau nemișcați, privind către balconul central. Unii plâng, alții cântă. Sunt tineri, bătrâni, familii întregi. Unii au venit din Asia, alții din America Latină, din Africa sau din Europa de Est.
Atmosfera este deopotrivă solemnă și electrică. Se simte că ceva se schimbă. Un nou lider spiritual este gata să iasă în fața lumii. Un om care va avea de înfruntat nu doar crizele din interiorul Bisericii Catolice, ci și provocările unei lumi fragmentate, polarizate și tot mai îndepărtate de credință.
Sursa foto: Arhivă