Miruna Purcel
Relațiile dintre părinți și copii devin din ce în ce mai complexe în perioada adolescenței, mai ales atunci când tinerii se confruntă cu probleme la școală. Aceasta este povestea lui Alex, un adolescent de 17 ani care s-a transformat dintr-un elev bun într-un „problemă” pentru profesori și părinți. Cu toate acestea, povestea sa este mai mult decât despre notele scăzute – este despre încredere, empatie și redescoperirea conexiunii familiale.
Problemele încep să apară
Până în clasa a XI-a, Alex a fost considerat un elev promițător. Cu o inteligență vie și un talent special pentru matematică, părea să aibă toate premisele pentru succes. Dar, pe măsură ce anii au trecut, atitudinea sa s-a schimbat drastic. În loc să fie motivat de rezultatele bune, Alex a început să devină retras și să refuze orice implicare activă la ore.
Ana și Mihai, părinții lui Alex, au observat schimbările, dar nu știau cum să abordeze problema. Începuseră să primească telefoane de la profesori, care se plângeau de comportamentul său: „Alex refuză să participe la ore, stă mereu pe telefon și sfidează autoritatea profesorilor,” a spus diriginta la una dintre întâlnirile cu părinții.
Acasă, atmosfera devenea tot mai tensionată. Ana și Mihai încercau să-l motiveze, dar toate discuțiile se terminau în certuri.
„Nu mă interesează școala!”, a strigat Alex într-o seară, trântind ușa camerei.
„Alex, trebuie să înțelegi că viitorul tău depinde de asta!”, a insistat Mihai.
„Nu, voi nu înțelegeți! Totul e o prostie!”, a răspuns Alex cu furie, ascunzându-se în camera lui.
Încercarea de a înțelege
Ana simțea că își pierde fiul, dar era hotărâtă să nu cedeze. Într-o seară, a decis să adopte o altă abordare. Fără reproșuri și fără certuri, doar o discuție deschisă. A bătut ușor la ușa lui Alex și, fără să aștepte un răspuns, a intrat.
„Alex, hai să vorbim. Te rog. Promit că nu o să te judec,” a spus Ana cu o voce calmă.
Alex s-a uitat la ea cu neîncredere, dar a lăsat telefonul deoparte.
„Ce să vorbim, mamă? Ce nu înțelegi? Nu mai suport școala. Tot ce fac e să mă critice,” a răspuns el, în sfârșit deschizându-se.
„Și asta te face să te porți așa? Te simți criticat și acasă? Crezi că noi nu te susținem?”, a întrebat Ana cu blândețe.
„Da… Poate că da. Voi și profesorii, toți așteptați prea multe de la mine. Simt că nu sunt destul de bun pentru nimeni,” a mărturisit Alex, iar lacrimile au început să-i curgă pe obraji.
Ana s-a așezat lângă el și l-a îmbrățișat. „Alex, îmi pare rău că te-am făcut să simți asta. Nu vrem să punem presiune pe tine, vrem doar să te vedem fericit și să te ajutăm să reușești. Dar trebuie să ne spui cum putem face asta.”
Schimbarea începe cu ascultarea
Acea discuție a fost punctul de cotitură. În loc să-l mai preseze, Ana și Mihai au început să se concentreze pe modul în care să-i ofere lui Alex spațiu și sprijin. Au decis să apeleze la un consilier școlar, care să-i ofere lui Alex un loc sigur în care să discute despre presiunile pe care le simțea la liceu. După câteva ședințe, Alex a început să-și deschidă inima și să se confeseze. A mărturisit că simțea o presiune uriașă de a performa și că, în fața așteptărilor mari din partea tuturor, se simțea sufocat și depășit.
„Simțeam că nu pot să fiu bun în toate și că toată lumea se aștepta să fiu perfect,” a spus Alex consilierului.
„Alex, nimeni nu trebuie să fie perfect. Ai dreptul să faci greșeli și să înveți din ele. Important este să nu renunți,” i-a răspuns consilierul, cu un zâmbet cald.
Regăsirea drumului
Cu timpul, Alex a înțeles că nu trebuie să fie perfect. A învățat că eșecurile sunt parte din viață și că are suportul necondiționat al familiei sale. Părinții lui, în loc să insiste asupra notelor, au început să-l întrebe cum se simte și să-l sprijine în activitățile care îl pasionau, precum desenul și muzica. Cu ajutorul consilierului și cu sprijinul noii atitudini a părinților, Alex a început să se implice din nou la școală, de data aceasta fără a mai simți presiunea insuportabilă de a fi „perfect”.
„Mulțumesc că nu m-ai abandonat, mamă,” i-a spus Alex într-o seară, în timp ce stăteau amândoi în bucătărie. „Îmi pare rău pentru tot.”
Ana l-a privit cu lacrimi în ochi și i-a răspuns: „Nu trebuie să fii perfect, Alex. Nu te-am cerut niciodată asta. Te iubim pentru cine ești, nu pentru ceea ce faci.”
Morala poveștii
Această poveste ne arată că relația dintre părinți și adolescenți poate deveni complicată atunci când presiunile externe – fie ele academice sau sociale – devin copleșitoare. Uneori, copiii nu au nevoie de soluții rapide, ci de o ureche deschisă și de sprijinul necondiționat al părinților. Când părinții aleg să asculte, să înțeleagă și să ofere încredere, chiar și cei mai problematici adolescenți își pot regăsi drumul.
Este o lecție despre răbdare, empatie și despre cât de important este să construim punți de comunicare, nu ziduri.
