Georgescu Dragos
În ultimele zile, imaginile surprinse la ceremonia de sfințire a Catedralei Reîntregirii Neamului, cunoscută și ca Catedrala Mântuirii Neamului, au stârnit numeroase discuții în spațiul public. Printre acestea, una a atras atenția în mod special: momentul în care femei – inclusiv reprezentante oficiale și credincioase – au fost văzute pășind în Sfântul Altar, locul considerat cel mai sfânt dintr-o biserică ortodoxă.
De ce au voie, de fapt, femeile să intre în Sfântul Altar la Catedrala Mântuirii Neamului
Mulți s-au întrebat cum este posibil acest lucru, în condițiile în care regula generală a Bisericii Ortodoxe Române interzice accesul femeilor în Sfântul Altar. De fapt, explicația este una simplă, dar profund simbolică, fiind legată de rânduiala specială a sfințirii unui lăcaș de cult – un eveniment unic, cu o semnificație aparte pentru întreaga comunitate de credincioși.
Potrivit rânduielilor bisericești, în ziua sfințirii unei biserici noi, toți credincioșii – bărbați, femei și copii – au voie să intre în Sfântul Altar, imediat după ce slujba de sfințire s-a încheiat, dar înainte ca acolo să se săvârșească prima Sfântă Liturghie. Este o excepție canonică veche de secole, prezentă în toate bisericile ortodoxe din lume, și care are o semnificație profund spirituală.
În mod normal, Sfântul Altar este un loc rezervat exclusiv clericilor – preoți și diaconi – care săvârșesc slujbele. După sfințirea bisericii, femeile nu mai pot păși acolo, decât în circumstanțe strict administrative (de exemplu, pentru curățenie, doar cu binecuvântarea preotului și în afara oricărui moment liturgic).
Însă, în ziua sfințirii, situația este cu totul diferită. Atunci, biserica abia „se naște” ca spațiu sacru. Înainte de prima Liturghie, locul nu este încă pe deplin consacrat slujirii altarului. Tocmai de aceea, toți credincioșii sunt invitați să participe la binecuvântarea acestui spațiu, trecând prin Sfântul Altar, atingând Sfânta Masă și primind, astfel, o binecuvântare personală.
Această rânduială are rădăcini adânci în tradiția ortodoxă, fiind consemnată în tipicul de sfințire a bisericii și respectată deopotrivă în România, Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria și alte țări ortodoxe.
Momentul unic al sfințirii – o slujbă plină de simboluri
Slujba de sfințire a unei biserici ortodoxe este una dintre cele mai complexe și mai frumoase ceremonii din cultul creștin. Ea durează mai multe ore și implică o succesiune de momente simbolice care marchează „nașterea” spirituală a unui nou lăcaș.
Ceremonia începe, de regulă, în afara bisericii. Pe o măsuță specială, preoții pregătesc Sfintele Moaște ale martirilor, care urmează să fie așezate în piciorul Sfintei Mese – semn că fiecare biserică se întemeiază pe jertfa sfinților. Moaștele sunt învelite în pânză și pecetluite, apoi urmează procesiunea solemnă în jurul bisericii.
După trei înconjurări, simbolizând Sfânta Treime, ierarhul deschide ușile bisericii și rostește cuvintele: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre, și Se va ridica Împăratul slavei!” – moment care marchează intrarea lui Hristos, prin slujitorii Săi, în noul locaș.
Odată pătrunși în Sfântul Altar, preoții spală Sfânta Masă cu apă sfințită, o ung cu Sfântul și Marele Mir și o acoperă cu veșminte liturgice, pregătind-o pentru Sfânta Liturghie. Este clipa în care biserica devine cu adevărat un loc sfințit.
Abia după această etapă, credincioșii sunt invitați – o singură dată în viața acelui locaș – să intre în Altar și să se închine. Pentru mulți, este o emoție greu de descris: ating Sfânta Masă, se roagă în tăcere și primesc binecuvântarea unui loc nou al prezenței lui Dumnezeu.
De ce se permite accesul femeilor
În această zi, nu există diferențe între bărbați și femei. Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu, iar invitația de a păși în Sfântul Altar are rolul de a simboliza unitatea trupului lui Hristos – Biserica.
Teologic vorbind, biserica, în ansamblul ei, reprezintă trupul lui Hristos, iar credincioșii sunt mădularele acestui trup. Intrarea tuturor în Sfântul Altar, chiar și pentru câteva momente, este un gest care arată că întreaga comunitate participă la sfințirea spațiului.
După această zi, însă, regula revine la forma ei canonică: doar clericii mai pot sluji sau intra în Sfântul Altar.
Părintele profesor Constantin Necula a explicat, într-un interviu, această excepție:
„În ziua sfințirii unei biserici, toți credincioșii pot intra în Sfântul Altar pentru a primi binecuvântarea locului. Este o tradiție veche, nu o încălcare a canoanelor. După aceea, Altarul devine spațiul sacru al slujirii preoțești.”
Intrarea în Sfântul Altar, chiar și pentru câteva clipe, are o semnificație profundă. Ea nu este un gest de curiozitate, ci unul de recunoștință și comuniune. Credincioșii care pășesc acolo o fac în tăcere, cu evlavie, atingând Sfânta Masă sau pereții altarului, în semn de rugăciune.
În plan spiritual, momentul simbolizează dorința fiecărui om de a fi mai aproape de Dumnezeu. Pentru femeile credincioase, care, în restul anului, nu au acces în acest spațiu, este o ocazie unică de a trăi mai intens legătura cu divinitatea.
Mulți preoți spun că acest moment reprezintă și o lecție de smerenie: indiferent de rang, statut social sau sex, toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu. În Sfântul Altar, nu există diferențe – există doar credință și emoție.
Practica în alte țări ortodoxe
Această rânduială nu este specifică doar României. În toate bisericile ortodoxe, la sfințirea unui locaș nou, femeile au voie să intre în Sfântul Altar. În Grecia, de exemplu, tradiția este veche de peste o mie de ani. După finalizarea ritualului de sfințire, femeile intră în șir, se închină la Sfânta Masă și primesc binecuvântarea episcopului.
În Rusia, procedura este identică. Bisericile nou-sfințite devin, pentru o zi, spațiu de binecuvântare deschis tuturor. După aceea, altarul este pecetluit simbolic, iar regula canonică se reia.
În Serbia și Bulgaria, obiceiul este păstrat cu aceeași solemnitate. De cele mai multe ori, femeile intră ținând capul acoperit și cu lumânări aprinse, în semn de smerenie și curăție.
Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat la Catedrala Reîntregirii Neamului nu este o abatere de la regulă, ci un act canonic și tradițional, respectat în întreaga lume ortodoxă.
Catedrala Reîntregirii Neamului – simbolul unei națiuni unite
Construită în inima Capitalei, Catedrala Mântuirii Neamului este astăzi cel mai mare lăcaș ortodox din lume, având o înălțime de 120 de metri și o suprafață de 38.000 de metri pătrați. Ea a fost ridicată ca simbol al credinței, al unității și al recunoștinței poporului român față de eroii care au făcut posibilă România Mare.
Prin urmare, și gesturile care însoțesc sfințirea ei au o încărcătură aparte. Participarea femeilor în Sfântul Altar la acest eveniment este și un simbol al unității spirituale a națiunii – al faptului că Biserica nu aparține doar clericilor, ci întregului popor.
