Redactia.ro
Home » Știri » Vaccinul anti-Covid poate deveni obligatoriu? Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban

Vaccinul anti-Covid poate deveni obligatoriu? Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban

GALERIE FOTO (2)

Vaccinarea anti-Covid ar putea deveni obligatorie! Potrivit lui Ludovic Orban, există un proiect de lege privind vaccinarea, care prevede pentru anumite situaţii şi posibilitatea de a se institui obligativitatea.

Vaccinul anti-Covid poate deveni obligatoriu

Ludovic Orban nu exclude posibilitatea introducerii prin lege a vaccinării anti-COVID-19. Potrivit acestuia, există deja un proiect de lege privind vaccinarea.

”Este în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege privind vaccinarea, care prevede pentru anumite situații și posibilitatea de a se institui obligativitatea. Forma trebuie îmbunătățită. Vom discuta asupra aceastui subiect”, a declarat Ludovic Orban.

De asemenea, faptul că oamenii se vor vaccina nu înseamnă că aceștia nu vor mai trebui să respecte măsurile impuse de autorități. Valeriu Gheorghiță a confirmat faptul că persoanele care sunt vaccinate cu ambele doze trebuie să respecte măsurile de siguranță, în continuare.

”Datele Centrului american pentru Controlul Bolilor (CDC), cât și ale Centrului european pentru Controlul Bolilor arată cât se poate de clar o reducere a transmiterii infecției cu SARS-CoV-2 de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate și sunt studii făcute, de pildă, pe membrii familiei, unde cel puțin unul dintre ei a fost vaccinat, și au arătat o reducere a transmiterii la ceilalți membri ai familiei cu cel puțin 30 la sută, dacă cel puțin un membru era vaccinat.

Deci da, sunt date cât se poate de clare în momentul de față, care nu provin numai din studii, ci și din analizele efectuate pe persoanele vaccinate în cadrul campaniilor de vaccinare, care ne arată o reducere importantă a riscului de transmitere (…) În ceea ce privește renunțarea la aceste măsuri de prevenție strict la persoanele care sunt vaccinate și care nu au un profil medical la risc de a dezvolta o formă severă, care nu sunt imunodeprimați, aici, cred că punctual putem adopta aceste măsuri la un moment dat, dar trebuie să așteptăm o decizie la nivel național pentru acest lucru”, a confirmat medicul militar.

Coronavirus în România

Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 998.555 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 896.573 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.942 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 08.04.2021 (10:00) – 09.04.2021 (10:00) au fost raportate 134 de decese (53 bărbați și 81 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița,  Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: