Anul 2022 a adus cu el și multe despărțiri în rândul vedetelor. Tot mai multe celebrități au pus punct relațiilor și au surprins pe toată lumea cu anunțul despărțirii. Cu toate acestea, o bună parte dintre ele și-au găsit deja fericirea în brațele altcuiva.
Vedetele din România care s-au despărțit într-un mod neașteptat, anul acesta!
Theo Rose a surprins pe toată lumea când a anunțat despărțirea de iubitul său, Alex Leonte, după cinci ani de relație. Ei bine, la trei săptămâni de la despărțire, au apărut imagini în care artista se săruta cu Anghel Damian.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, un alt cuplu celebru care a uimit cu decizia de a pune capăt relației. Aceștia și-au spus adio după 14 ani de relație și 12 de căsnicie. Cei doi sunt în plin proces de divorț și se luptă pentru custodia celor două fetițe, Elena Carolina și Ana Raisa.

Ei bine, și Sore se numără printre vedetele care au pus punct relației anul acesta. Deși părea că totul merge perfect, Sore a anunțat pe rețelele de socializare că nu mai este împreună cu Mircea Julean. Cei doi au împreună o fetiță, Erin. Decizia vine după 8 ani de relație. Fiind foarte discretă, artista nu a dezvăluit motivul separării celor doi.

Și Xonia era într-o relație de doi ani cu un milionar. Cei doi erau pregătiți să treacă la următorul pas, însă înainte să plece la „Survivor”, Xonia s-a despărțit brusc de milionar, spunând că au rămas în relații bune.

Un alt cuplu celebru care a decis să divorțeze este cel format din Ioana Grama și Alex Tăgurean. Cei doi au luat această decizie după aproape 3 ani. Chiar dacă relația dintre cei doi s-a încheiat, au rămas prieteni pentru fetița lor. Ioana are deja o nouă relație, însă nu se știe cu cine.
