Redactia.ro
Home » Știri » NOTE BAC 2020 toamnă: Câte note de 10 au fost obținute și câte contestații au fost făcute la bacalaureat

NOTE BAC 2020 toamnă: Câte note de 10 au fost obținute și câte contestații au fost făcute la bacalaureat

rezultate bac 2020

NOTE BAC 2020 toamnă: Primele rezultate de la Bac sunt așteptate în jurul orei 12:00.  Notele pot fi verificate online, pe edu.ro. VERIFICĂ NOTELE PE EDU.RO. Tot miercuri, elevii care sunt nemulțumiți de notele pe care le-au obținut, pot face contestație, între orele 14:00-20:00.

Cel mai important examen din viața adolescenților de clasa a XII-a s-a terminat, iar acum ei așteaptă să afle cum s-au descurcat. Cei nemulțumiți de nota obținută pot depune foarte ușor contestații. Iată de ce ai nevoie pentru a face contestație la Bac.

Cum să faci contestație la Bac. E chiar simplu

Notele finale de la examenul de Bacalaureat vor fi afișate pe cinci septembrie, dar până atunci, elevii au timp să depună contestații, în cazul în care nu sunt mulțumiți de nota pe care au obținut-o la una dintre materii.

Astfel, elevii trebuie să știe când trebuie să depună contestațiile și de ce au nevoie. Chiar după ce se vor afișa primele note, pe data de 2 septembrie, candidații nemulțumiți de corectarea lucrării lor și care doresc să obțină o notă mai mare, pot apela la contestații. 

Pentru a trece examenul de BAC, un elev trebuie să îndeplinească mai multe criterii:

– să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susținut toate examenele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– să dea toate examenele scrise și să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– să obțină media 6 (cel puțin) la probele scrise.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, arată Ministerul Educației.

Cum se desfășoară procesul de a depunde contestații

Este formată o comisie specială, care strânge contestațiile, ce trebuie soluționate până pe 5 septembrie, data la care se afișează rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat. Iată ce procedură se urmează:

„Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat. Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

Cu ce nu trebuie să intri în sala de examen pe timp de pandemie?

Conform noilor reguli elaborate de Monitorul Oficial, elevii care susțin examenul de BAC 2020 sesiunea de toamnă nu au voie să aibă asupra lor telefoane mobile, căști aduio, mijloace electronice de calcul sau comunicare, ghiozdane, ruscacuri, cărți, dicționasre, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați.

Aceste obiecte vor fi lăsate în sala de depozitare stabilită de comisia de BAC 2020, iar cei care refuză acest lucru nu vor fi primiți în sala de examen.

Totodată, candidații nu au voie să discute între ei să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe foi între ei. În cazul în care elevii refuză depozitarea tuturor obiectelor citate mai sus, nu vor fi primiți în examen.

Aceștia trebuie să aibă asupra lor un stilou sau un pix cu pastă albastră și buletinul.

Calendar sesiunea de toamnă BAC 2020

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

  • 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
  • 27 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b)
  • 2 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
  • 2 – 4 septembrie: rezolvarea contestațiilor
  • 5 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Cât costă dacă vrei să faci facultatea alături de Selly. Vloggerul Andrei Şelaru vrea să înveţe la Tiffin University

Unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, Selly își dorește să aplice la Tiffin University care are sediul în Capitală. Solistul și actorul Andrei Șelaru vrea să facă o facultate în domeniul bussiness.

Selly vrea să intre la Facultatea Tiffin University

Andrei Șelaru, zis Selly își dorește să se înscrie la o facultate de business și intenționează să candideze la Tiffin University. Selly a reușit să absolve liceul cu note mari la Bacalaureat.

La Limba și literatura română, Selly a luat 9.50, la Matematică, 9.60 iar la Biologie 9.70, astfel media a fost de 9.60.

În cadrul unui vlog postat pe Youtube, Selly, în vârstă de 19 ani a menționat că se va muta în Capitală unde își va cumpăra un apartament. De asemenea, vloggerul a făcut câteva declarații despre sistemul educațional din România și a criticat felul în care se predă în școlile din țară. Pe lângă facultate, Selly va lucra la proiectele care îi aduc succes.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: