Redactia.ro
Home » Știri » Alertă la granița cu România! Țara care a impus restricții dure

Alertă la granița cu România! Țara care a impus restricții dure

Autoritățile ungare au adoptat noi restricții, împotriva răspândirii virusului SARS-COV2. De teama valului trei, s-au închis școlile, grădiniţele şi magazinele neesenţiale.

Alertă la granița cu România! Țara care a impus restricții dure

Cazurile de coronavirus au luat, din nou, amploare în Ungaria. Autoritățile au stabilit noi restricții, de data aceasta mai dure. Școlile s-au închis, iar pe parcursul a 30 de zile, elevii vor învăța doar online, informează Capital.

De altfel, s-au închis multe magazine, fiind deschise doar cele de bază, precum supermarketurile, farmaciile sau benzinăriile, printre altele. Și, totodată, se păstrează obligativitatea purtării măștii în toată țara cu interzicerea circulării, pe timp de noapte, între orele 20:00 şi 05:00. În ultimele şapte zile, în Ungaria s-au înregistrat în medie, 5.113 noi cazuri de COVID-19 şi 133 de decese pe zi.

Ungaria folosește vaccinuri din Rusia și China

De altfel, Ungaria folosește cinci tipuri de vaccin, printre care și cele din China și Rusia: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, cel rusesc Sputnik V şi cel chinezesc Sinopharm.

Restricții în România

Și în România restricțiile ar putea deveni mai dure. Potrivit unor surse Digi 24, s-ar putea modifica intervalul de circulație pe timp de noapte. Mai exact, ar putea fi interzisă circulația fără declarație pe propria răspundere între orele 22:00-6:00, în loc de 23:00-6:00. Întrebat dacă s-ar putea impune reguli mai stricte, în țară, premierul Florin Cîțu a spus: ”Vom analiza situația, vom vedea evoluția și, în funcție de evoluția situației, vom veni cu măsuri. În acest moment sunt măsurile pe care le avem, pe acestea le implementăm”.

Totodată, reamintim că Bucureștiul a intrat, din nou, în scenariul roșu, după ce rata de infectare a depășit trei la mia de locuitori. S-au închis iar la interior, restaurantele, sălile de spectacole, teatrele, și sălile de joc de noroc. În privința școlilor, s-a decis ca preșcolarii și elevii din învățământul primar, precum și jumătate dintre elevii din anii terminali să meargă fizic la ore până când rata de infectare nu va trece de 6 la mia de locuitori.

„Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății nr. 3459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 (…) În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:
– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,
– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale”, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Ministerul Educației și Cercetării.
adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: