Georgescu Dragos
Totul a început într-o dimineață obișnuită. La 5:30, ceasul deșteptător a sunat, ca în fiecare zi. M-am ridicat, m-am pregătit, am băut cafeaua în timp ce răspundeam la emailuri. La 7:00, Liam, fiul meu de 15 ani, a intrat în bucătărie cu hanoracul de la școală pe el. I-am întins o farfurie cu pâine prăjită și i-am amintit de testul la istorie. A murmurat ceva, cu ochii lipiți de telefon. Era rutina noastră: câteva vorbe dimineața, apoi fiecare pleca în treaba lui. Eu, la MBK Construction – compania fondată de tatăl meu, moștenită după moartea lui. Liam, la școală.
Am găsit scutece în rucsacul fiului meu de 15 ani și am decis să-l urmăresc după școală.
De când a plecat Tom, soțul meu, m-am dedicat complet muncii. Căsnicia s-a destrămat, dar am rămas cu Liam – băiatul meu blând și ambițios, care părea să treacă cu bine peste divorț. Dar în ultimele săptămâni devenise distant, retras. Vorbea puțin, se închidea în cameră, și tot mai des își dorea să meargă singur la școală.
Adevăratul semnal de alarmă a venit când m-a sunat doamna Rebecca, profesoara lui de engleză. Mi-a spus că Liam lipsise de la ore, că notele îi scăzuseră dramatic. Eu eram convinsă că merge zilnic la școală. Ce se întâmpla?
Seara, am încercat să vorbesc cu el. A evitat subiectul. A spus că e doar obosit de la antrenamente. Dar ceva nu se lega. A doua zi, după ce a plecat la școală, m-am dus în camera lui și am deschis rucsacul. Printre manuale și caiete, într-un buzunar lateral, am găsit ceva care m-a lăsat fără suflare: un pachet de scutece pentru nou-născuți.
Mintea mi-a fost inundată de întrebări. Are un copil? Ajută pe cineva? Ce ascunde? A doua zi, i-am urmărit pașii. Nu a mers spre școală, ci într-un cartier modest, la o casă mică și veche. A intrat fără să bată. Avea o cheie. Inima îmi bătea cu putere. M-am apropiat, am bătut la ușă și… mi-a deschis Liam, cu un bebeluș în brațe.
În spatele lui a apărut Peter, fostul nostru om de serviciu de la birou. Îl concediasem pentru întârziere repetată. În living, am aflat adevărul. Nepoțelul lui, Noah, fusese abandonat de mamă – fiica lui Peter – și el îl crescuse singur, fără ajutor. Liam, care devenise apropiat de Peter în trecut, a venit să-l viziteze. A aflat povestea, a început să-l ajute. În timpul orelor libere de la școală, venea să aibă grijă de copil, ca Peter să poată merge la interviuri pentru un nou loc de muncă.
Mi-am dat seama că fiul meu, adolescentul pe care îl credeam doar retras și distrat, purta o responsabilitate imensă în tăcere. Și că eu, orbită de carieră, nu observasem nimic.
Am decis pe loc: Peter va fi reangajat, cu program flexibil. Vom crea și un spațiu de îngrijire pentru copii la birou. Iar eu… voi fi o mamă mai prezentă. Pentru că moștenirea pe care trebuie să o protejez cu adevărat nu e firma tatălui meu, ci fiul meu.
