Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a fost prilejul ideal pentru ca familia regală britanică să fie în centrul atenției. Și-a făcut apariția la balconul regal, la slujba de la Catedrala St. Paul, dar și la concertul organizat în onoarea suveranei. La acesta din urmă, atenția tuturor a fost îndreptată spre nimeni altul decât Prințul Louis. Cum l-au surprins camerele pe micul prinț?
Momentul care le-a „scăpat” tuturor
În primele momente de după difuzarea concertului, au apărut cadre inedite cu năzbâtiile făcute de Prințul Louis. Acesta a putut fi văzut în timp ce se strâmba, dădea din mâini și picioare și – în genere – răzvrătându-se față de mama sa, care nu-l lăsa să se comporte așa cum dorea.
Un moment le-a scăpat, însă, fotografilor! E vorba despre secvența în care Prințul Louis o trage de păr pe verișoara sa de-a doua, Mia Tindall, situată chiar în spatele lui. Aceasta se apropiase de prințul năzdrăvan pentru a-i vorbi și pentru a-l liniști, însă acesta a profitat de ocazie pentru a o trage de păr, de față cu toți. Disperată, Kate este văzută în timp ce încearcă să-și calmeze fiul, luându-i mâna din părul Miei.
Iată și momentul VIDEO: