Viscolul şi ninsoarea au făcut prăpăd, azi-noapte, la munte. În Argeş, pe Transfăgărăşan, o avalanșă a afectat serios Cabana Capra. În Caraș-Severin, 30 de mașini au fost deblocate de jandarmii montani. Iar la Cluj, tot atâtea au fost scoase din zăpezi de voluntari.
Avalanșa de mari dimensiuini din Făgăraș a afectat serios Cabana Capra. Zăpada a intrat în camere, iar mașinile parcate abia se mai zăreau.
Pagube materiale mari la Cabana Capra
Cabana este plină de turiști care așteaptă autoritățile să vină să îi salveze. Cabanierul susține că toti sunt în siguranță și că au un generator care îi ajută să se încălzească.
„Toată lumea este la căldură, avem generator, așteptăm forțele să vină să ne scoată și așa mai departe. Acestea sunt la patru kilometri de noi, deci nu mai au foarte mult până ajung”, a afirmat Aurelian Cazacul, administratorul Cabanei Capra.
Oameni răniţi în Munții Șureanu
Salvamoniştii din Alba au avut două intervenţii în Munții Șureanu. Un adult și un copil, care erau pe un ATV, au căzut și au avut nevoie de ajutorul medicilor. Bărbatul de 42 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar copilul a scăpat doar cu câteva răni. Iar o femeie s-a accidentat pe o pârtie, suferind o fractură de tibie.
Potrivit buletinului nivometeorologic emis pentru această perioadă, la altitudini de peste 1.800 de metri s-a depus un strat însemnat de zăpadă pulver, ușoară și fără coeziune.
Stratul recent depus este de aproximativ 30 de centimetri pe versanții nordici. Acesta s-a depus peste stratul instabil prezent în zilele anterioare, de grosimi importante.
Duminică mai vin câteva ninsori slabe în sud, în est şi în centru. Se răceşte simţitor: ziua avem temperaturi negative aproape peste tot, iar noaptea se lasă gerul în multe zone.
Vântul se intensifică în sud-est şi la munte, pe unde viscoleşte ninsoarea şi amplifică senzaţia de frig. Maximele pornesc de la minus 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ating 1-2 grade în Oltenia şi Muntenia.