Saghin Sabrina
Calendar ortodox. Ziua de 24 aprilie are o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română. Este momentul în care sunt pomeniți trei mari ierarhi ai credinței noastre: Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliți ai Transilvaniei, dar și Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș.
Aceste figuri emblematice ale Ortodoxiei române au trăit în vremuri de asuprire religioasă, când fidelitatea față de credința strămoșească era pusă la încercare. Prin viețile lor, ei au devenit exemple de dăruire, curaj și verticalitate, apărând identitatea ortodoxă în fața presiunilor străine.
Calendar ortodox. Ilie Iorest și Simion Ștefan – slujitori ai credinței într-o epocă de tulburare
Ilie Iorest s-a născut în jurul anului 1600 în Transilvania și a intrat devreme în monahism, la Mănăstirea Putna. A fost ales mitropolit al Transilvaniei în 1640, fiind hirotonit la Târgoviște de către mitropolitul Țării Românești. Ca ierarh, a retipărit „Evanghelia cu învățătură” a lui Coresi, marcând un moment important pentru cultura religioasă românească.
Din păcate, refuzul său de a coopera cu acțiunile de calvinizare inițiate de autoritățile maghiare a dus la îndepărtarea sa din scaun și la împrezonare. După eliberare, s-a reîtras la Putna, unde a trecut la Domnul în 1678.
După Ilie Iorest, Simion Ștefan a fost numit mitropolit al Transilvaniei. El rămâne în istorie pentru tipărirea Noului Testament de la Alba Iulia, un pas esențial pentru unificarea limbii liturgice și culturale române. Activitatea sa a pus o piatră de temelie în formarea conștiinței naționale și religioase a românilor ardeleni.
Sava Brancovici și lupta pentru identitate ortodoxă
Originar din Ineu, Sava Brancovici a devenit mitropolit al Transilvaniei în 1656. A fost un ierarh activ și curajos, care s-a confruntat constant cu propaganda calvină a principilor maghiari.
În 1675, a convocat un sinod al preoților și protopopilor, adoptând măsuri importante pentru consolidarea vieții religioase ortodoxe: predica și slujirea în limba română, cunoașterea Crezului și a poruncilor bisericești, disciplină în rândul clerului.
Pentru curajul său, a fost arestat și împiedicat să-și continue misiunea. A murit în anul 1683, lăsând în urmă o pildă de neclintire în credință și devotament față de Biserica Ortodoxă.
Iosif Mărturisitorul din Maramureș – curajul de a spune nu
Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul s-a născut în zona Năsăudului și a fost ales episcop în 1690, într-o perioadă de mari presiuni asupra românilor din Maramureș. A fost hirotonit arhiereu în Moldova, de către mitropolitul Dosoftei, și a slujit cu demnitate, mutându-și reședința în mai multe mănăstiri din nordul ȓării, din cauza tulburărilor religioase.
Refuzul său de a renunța la credința ortodoxă l-a adus în fața autorităților habsburgice. A fost arestat de mai multe ori, dar credincioșii l-au susținut, cerând eliberarea lui.
În 1711 a revenit pentru scurt timp în fruntea Episcopiei Maramureșului, dar trupul slăbit de suferințe nu i-a mai permis o activitate îndelungată. A trecut la cele veșnice cu conștiința curată, știind că nu a cedat niciodată presiunilor, apărând cu statornicie credința strămoșească.
Prin pomenirea acestor ierarhi, Biserica aduce un omagiu nu doar jertfei lor, ci și tăriei lor de a-și urma calea, fără compromisuri. Ei rămân repere morale pentru generațiile actuale, într-o lume care are tot mai mult nevoie de modele de verticalitate și curaj.
Rugăciune care se rostește astăzi
„Preaputernice și iubitul meu Doamne! Îmi aduc aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră și ca Te-ai vândut cu treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile celui rău. Pentru acesta, Te rog să Te milostivești asupra mea păcătosul și să mă răscumperi pe mine vânzătorul și în toate zilele, ucigașul.
Și aceasta să o faci, te rog, pentru ca să cinstesc Nașterea Ta cea Sfântă și să mă închin Dumnezeirii Tale; Dă-mi Doamne iertare păcatelor mele cele multe și puterea să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului meu. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc, pentru că Te-am mâhnit peste măsură.
Încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare ca un doctor bun precum vei vrea; pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.
La Tine, drept aceea, am toată nădejdea mea crezând că, precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta, să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă așezi întru Împărăția Ta.
Nu te depărta de la mine, carele sunt mai rău vânzător decât Iuda; nu mă lăsa să am în inima mea cugetele cele deșarte ale păcatului; nu mă slobozi să Te îmbrățișez și să Te sărut cu sărutare vicleană și cu buze spurcate, nici să-Ți zic: „Bucură-Te, Învățătorule”, cu gura mea cea spurcată, nici să Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele fărădelege, nici să te batjocoresc cu gândurile mele rele, precum făceau vrăjmașii Tăi, pe vremea patimilor Tale; Ci ca femeia cea păcătoasă, să Te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc să aud și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate îți sunt păcatele! Amin”.
