Rareș Ion a murit la doar 20 de ani, la câteva ore după ce fusese externat din spital. Tânărul fusese internat în urma unei supradoze de droguri, iar moartea sa a stârnit un val de revoltă. Rareș Ion fusese filmat încă din seara precedentă în stare de convulsii, imaginile apărând ulterior pe rețelele sociale. Tragedia are conexiuni directe cu anturajul lui Vlad Pascu, implicat într-un caz similar în 2023. Autoritățile investighează acum o rețea extinsă de consum și trafic de droguri.
Rareș Ion, filmat în agonie înainte de moarte
Rareș Ion a fost filmat în stare de convulsii în locuința presupusului dealer Tudor Duma, cunoscut sub numele de Maru. Imaginile, distribuite rapid pe rețelele sociale, au stârnit indignare publică.
Tudor Duma, identificat ca persoana care i-ar fi furnizat drogurile lui Rareș, a fost reținut la o zi după tragedie. Potrivit anchetatorilor, Duma nu doar că i-ar fi oferit substanțele, ci și spațiul necesar pentru consum.
DIICOT a preluat cazul, investigând în prezent conexiunile între Duma și alți membri ai rețelelor de distribuție de droguri.
Cazul readuce în atenție problemele grave legate de consumul de droguri în rândul tinerilor și lipsa controalelor eficiente în rețelele de trafic din Capitală.
Mama lui Rareș Ion, director în administrația publică
Pe fondul acestei tragedii, a ieșit la iveală că mama lui Rareș Ion este Clementina Ion, o persoană cu rang încalt în administrația publică.
Clementina Ion ocupă funcția de director în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), subordonată direct Guvernului.
Ea activează în instituție încă de la înființare, din 2022, după o carieră de decenii în Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, relatează cancan.ro.
Informațiile despre funcția Clementinei Ion au fost confirmate de surse citate de Fanatik, amplificând ecoul mediatic al cazului.
Incidentul din Chișinău care a implicat-o pe Clementina Ion
Numele Clementinei Ion a mai apărut în spațiul public în 2022, într-un alt scandal. Un apartament închiriat pentru ea de reprezentanța diplomatică a României la Chișinău a fost distrus complet de un incendiu.
Cauza a fost un laptop lăsat în priză, care s-a supraîncălzit, provocând pagube majore. Incendiul a afectat mai multe apartamente din clădire, prejudiciile fiind estimate la peste 7 milioane de lei moldovenești.
Proprietarul locuinței, un medic din Chișinău, a acuzat lipsa de reacție a autorităților române și a susținut că nu și-a recuperat prejudiciul nici după luni de zile.
Incidentul a ridicat semne de întrebare asupra procedurilor de protecție consulară și asupra responsabilității oficialilor implicați.
Declarația de avere a Clementinei Ion. Ce bunuri și datorii are mama lui Rareș
Potrivit declarației de avere din 2024, Clementina Ion încasează un salariu anual de 32.183 de lei. Pe lângă acesta, primește o indemnizație consistentă de 83.019 dolari.
Ea deține un apartament de 80 de metri pătrați în București, achiziționat în 2019. Nu figurează în declarație alte bunuri importante, precum automobile sau conturi bancare.
În schimb, are datorii de peste 160.000 de lei, cea mai mare parte către Zamfira Ion. Documentele oficiale nu menționează existența unui partener de viață.
Sunt trecuși în schimb cei doi copii — Rareș și Darian Ion — care au beneficiat de alocații de stat în 2023.
Moartea lui Rareș Ion. Simptomul unei crize sociale mai profunde
Tragedia lui Rareș Ion scoate în evidență presiunea uriașă la care sunt supuși adolescenții și tinerii din România.
Consumul de droguri, anturajele periculoase și lipsa intervenției prompte a autorităților creează un climat tot mai toxic. Moartea unui tânăr provenit dintr-o familie cu acces la resurse și educație arată că nimeni nu este imun la aceste pericole.
Ancheta continuă, iar autoritățile promit măsuri ferme pentru destructurarea rețelelor de trafic de droguri care distrug vieți tinere.