Redactia.ro
Home » Sport » Ciprian Tătărușanu spune “adio” naționalei!

Ciprian Tătărușanu spune “adio” naționalei!

Tătărușanu retragere, Echipa Nationala,

Ciprian Tătărușanu a făcut anunțul. A decis să se retragă de la echipa națională. În urmă cu aproape două luni, portarul Silviu Lung jr lua aceeași decizie.

Meciul Irlanda de Nord – România, din Liga Națiunilor a fost ultimul pentru Ciprian Tătărușanu. Federația Română de Fotbal a publicat scrisoarea de adio a goalkeeper-ului, care a stat în poarta României 11 ani.

Scrisoarea de adio!

„Pur şi simplu cred că este timpul ca alţi portari români să vină din urmă. Să apere poarta echipei naţionale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă. Avem portari cu experienţă care pot face faţă oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO şi prin disputarea ultimei ediţii din Liga Naţiunilor. Începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Aşadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa naţională să se încheie. Vreau să mulţumesc tuturor suporterilor, selecţionerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federaţiei Române de Fotbal… Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel aşteptat de public şi jurnalişti, dar ştiu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României. Sunt fericit pentru 11 ani frumoşi şi vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea. Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulţumesc”, încheie Ciprian Tătăruşanu.

11 ani în poarta naționalei României

„După 73 de meciuri pentru România, căpitanul Ciprian Tătăruşanu se retrage din activitatea la echipa naţională. Ciprian a debutat în 2010 pentru România şi a apărat timp de 11 ani poarta noastră, fiind participant cu prima reprezentativă la EURO 2016 şi căpitan al tricolorilor. Prin cele 73 de partide pentru naţională, devine ocupantul locului 17 în clasamentul all-time al jucătorilor cu meciuri pentru România, la egalitate cu Cosmin Contra. Federaţia Română de Fotbal şi echipa naţională îţi mulţumesc, Ciprian, pentru întreaga activitate în tricoul României şi pentru exemplul de profesionist pe care l-ai construit în aceşti ani, un adevărat reper pentru noile generaţii”, este comunicatul FRF.

Cine îl va înlocui pe Tătărușanu

Ciprian Tătărușanu a debutat pentru echipa națională de seniori pe 17 noiembrie 2010, în amicalul cu Italia, încheiat 1-1. Atunci pe banca tehnică era Răzvan Lucescu. Au urmat alte 72 de meciuri în poarta „tricolorilor”, dintre care trei la un turneu final, Euro 2016. Acum, selecționerul României va fi nevoit să decidă pe cine se va baza mai departe. Are de unde să aleagă. Andrei Vlad, Ionuț Radu, David Lazar sau Cristian Bălgrădean, portarul celor de la CFR Cluj sunt câțiva dintre cei care ar putea deveni titulari. În prezent, portarul român are contract cu italienii de la AC Milan.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: