Redactia.ro
Home » Știri » Cutremur de Revelion. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul

Cutremur de Revelion. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul

Cutremur de Revelion.

Cutremur de Revelion. În seara de joi, înainte de Anul Nou s-a produs un cutremur în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 125 kilometri, având o magnitudine de 3,6 pe scara Richter. Seismologii au anunțat că este al treilea cutremur produs în două zile în România.

Cutremur de Revelion. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul

Cutremur de Revelion. Potrivit seismologilor, România s-a zguduit în noaptea de joi, 31 decembrie, înainte de Anul Nou. Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs în zona Vrancea, având o magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 125 kilometri, în apropierea orașelor: 58 km est de Braşov, 61 km nord de Ploieşti, 115 km nord de Bucureşti, 131 km sud de Bacău, 132 km nord-est de Piteşti, 132 km vest de Brăila, 136 km vest de Galaţi, 172 km est de Sibiu, 180 km nord de Ruse, 214 km sud-vest de Iaşi.

Tot joi, s-a produs un cutremur la ora 16.39, cu magnitudinea de 3,3 grade Celsius, iar epicentul a fost în județul Vrancea. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 87km S de Bacau, 91km E de Brasov, 106km V de Galati, 110km NE de Ploiesti, 110km NV de Braila, 159km N de Bucuresti, 166km SV de Iasi, 181km NE de Pitesti, 203km E de Sibiu, 210km SV de Chisinau.

De asemenea, un cutremur s-a produs miercuri seara, la ora locală 19.53. Acesta a avut magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter, iar epicentrul a fost în județul Vrancea. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 77km E de Brasov, 93km NE de Ploiesti, 100km S de Bacau, 115km V de Galati, 117km NV de Braila, 144km N de Bucuresti, 165km NE de Pitesti, 181km SV de Iasi, 191km E de Sibiu, 209km N de Ruse.

Trebuie să ne pregătim pentru un seism puternic în România

De-a lungul anilor s-a vorbit despre posibilitatea unui cutremur puternic în România, dar nimeni nu știe să spună când va avea loc acesta. Cercetătorul Mircea Radulian, de la Institutul Național pentru Fizica Pământului a declarat că seismul cel mare de care se tem românii nu este o chestiune de „dacă” și de „când”. Conform acestuia, anul trecut a fost moderat, fără cutremure cu magnitudini mari, ceea ce este foarte bine. Dar acesta menționează că zona Vrancea este zona cea mai activă, și este posibil ca la un anumit interval de timp să aibă loc cutremure mari. „Putem să ne așteptăm, dar e foarte greu de spus exact când se va produce acest cutremur și sperăm să nu fie prea devreme. Însă nu putem neglija acest lucru și cel mai bun lucru ar fi să fim pregătiți ca și cum s-ar putea produce oricând. Asta ar fi ideal, din punct de vedere al măsurilor pe care putem să le luăm, pentru a evita dezastre de genul cutremurelor”, a subliniat Mircea Radulian.

Potrivit acestuia, există o diferență între cutremurele de suprafață și cele de adâncime. Specialistul a spus că seismul puternic din Croația a fost unul de suprafață, în timp ce cutremurele din Vrancea sunt de adâncime. „Practic, la 6,4 noi nu avem probleme mari. În schimb, pentru cutremurele de suprafață, mai ales în zona din apropierea epicentrului, pot să fie distrugeri foarte mari. Chiar dacă magnitudinea nu este așa de mare, fiind de 4 sau de 5, dacă sunt aproape de suprafață, energia eliberată ajunge repede la suprafață și cu o amplitudine mare și atunci mișcarea este mult mai intensă. Cutremurele de suprafață generează niște unde de suprafață, care sunt destul de puternice și pe măsură ce se propagă la distanță, crește cumva perioada lor, devin din ce în ce mai lente în mișcare”, a arătat Mircea Radulian.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: