Scena politică din România a fost zguduită luni de o decizie istorică: Partidul Social Democrat (PSD) părăsește oficial guvernarea, iar liderul formațiunii, Marcel Ciolacu, își depune demisia din funcția de prim-ministru. Hotărârea a fost luată în unanimitate în cadrul ședinței Comitetului Politic Național al partidului și vine ca urmare a rezultatului slab obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale, unde candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, nu a reușit să acceadă în turul al doilea.
Cutremur politic: PSD părăsește guvernarea
În cursul dimineții de luni, în cadrul unei ședințe a coaliției, Marcel Ciolacu le-a comunicat liderilor PNL și UDMR că, deși PSD ar fi dispus să rămână în coaliție, el personal va demisiona din funcția de prim-ministru, considerând că actualul executiv nu mai are legitimitate politică. La prânz, Ciolacu a susținut că acordul inițial al coaliției – formată după anularea alegerilor din decembrie – a fost doar parțial respectat, întrucât obiectivul de a avea un candidat comun în turul doi al prezidențialelor nu a fost îndeplinit.
„Eu vreau să vă fac o declaraţie, cu ce intru să propun colegilor mei. După ce luăm nişte decizii împreună cu colegii, o să vă anunţ ce decizii am luat. După anularea alegerilor din decembrie şi după alegerile parlamentare, s-a constituit o coaliţie de guvernare care are şi majoritate în Parlamentul României, cu două obiective. Primul obiectiv – de a crea un guvern cu un prim-ministru din partea PSD, pentru că PSD a fost pe primul loc. Colegii m-au propus pe mine. Şi al doilea obiectiv – de a avea un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al României. Unul dintre cele două obiective nu a fost dus la îndeplinire, acela de a avea un candidat comun care să devină preşedintele României. Domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei, nu a intrat în turul 2”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD, înainte de şedinţa conducerii partidului.
Decizia liderului PSD antrenează automat căderea întregului guvern, conform prevederilor constituționale. Totuși, potrivit legislației, membrii cabinetului pot rămâne în funcție, cu statut interimar, pentru o perioadă de până la 45 de zile, timp în care Parlamentul trebuie să voteze un nou guvern. PSD a decis ca miniștrii să rămână pe poziții până la formarea unui nou executiv, pentru a evita blocaje administrative.
Reacții și tensiuni interne în PSD
Decizia de ieșire de la guvernare nu a venit fără presiuni din interiorul partidului. Imediat după publicarea exit-poll-urilor de duminică seară, în cadrul conducerii PSD au izbucnit certuri și acuzații legate de lipsa mobilizării pentru Crin Antonescu în ziua votului. Rezultatul sub așteptări – locul 3, după George Simion și Nicușor Dan – a fost considerat o înfrângere usturătoare.
Președintele PSD Buzău, Constantin Toma, a fost primul care a cerut public demisia lui Marcel Ciolacu și a întregii conduceri a partidului. „Trebuie să plece toată echipa de conducere a PSD și să organizăm noi alegeri în partid cu oameni care să reformeze PSD”, a declarat Toma la Antena 3 CNN.
La scurt timp, purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu, a confirmat că Ciolacu analizează posibilitatea de a renunța și la funcția de președinte al PSD, nu doar la cea de premier. „Vor exista discuții serioase despre viitorul conducerii partidului. Marcel Ciolacu este conștient de responsabilitatea sa după acest rezultat”, a spus Romașcanu.
Ieșirea PSD de la guvernare pune sub semnul întrebării continuitatea coaliției formate din PSD, PNL și UDMR. În aceeași zi, de la ora 17:00, atât PSD, cât și PNL s-au reunit în ședințe pentru a analiza direcțiile politice post-alegeri. Surse politice au indicat că președintele interimar al țării, Ilie Bolojan, ar fi transmis liberalilor să nu părăsească guvernarea în această perioadă, dorind să asigure o minimă stabilitate instituțională înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.
Totuși, decizia PSD de a-și retrage sprijinul politic poate forța întreaga coaliție într-un colaps politic, cu posibile efecte asupra economiei, reformelor în derulare și încrederea internațională.
Pentru PSD, rezultatul alegerilor prezidențiale reprezintă cea mai gravă criză din ultimele două decenii. Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției, nu a reușit să atragă suficient sprijin din partea electoratului social-democrat, fiind devansat de Nicușor Dan – candidatul independent – și de George Simion, liderul AUR.
În urma acestui eșec, social-democrații sunt nevoiți să își reconfigureze strategia politică, atât în privința poziției în opoziție, cât și în ceea ce privește conducerea internă. Este de așteptat ca în perioada imediat următoare să fie convocate alegeri pentru funcția de președinte al partidului și să aibă loc o evaluare completă a structurilor interne.