Elena Lasconi a oferit cel mai amplu discurs al campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din luna mai. marți seară, la emisiunea „Un președinte în fața națiunii”, transmisă în direct de la Palatul Parlamentului. Cu o abordare directă, emoțională și uneori fermă, candidata USR a transmis o serie de mesaje care au stârnit reacții puternice în spațiul public.
Un apel la caracter, unitate și comunicare directă
„Dragilor, în primul rând vreau să vă mulțumesc că ați stat până la ora asta și ne-ați urmărit. Vă rog doar să vă uitați cu atenție la caracterul candidaților, pentru că, acum mai mult ca oricând, avem nevoie de un președinte care să stea drept și nu drepți în fața altora, care să lupte pentru fiecare dintre voi, și eu știu că pot să fiu asta, pentru că am făcut-o o viață.”
Lasconi a vorbit despre un model de președinte empatic, accesibil, care deschide o linie verde la Cotroceni, „pentru a auzi vocea cetățenilor, din diaspora sau din țară”.
Aceasta a adăugat că „acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim uniți, să ne privim în ochi”, potrivit antena3.ro.
Mesaje despre siguranță, trădare și respect
„În mine veți avea președintele care întinde o mână onestă, cinstită, către toți cei care nu sunt de aceeași părere cu mine. Eu nu pun etichete oamenilor. Mă uit la ei ca la aproapele meu, și bunica mea m-a învățat să-mi iubesc aproapele.”
Elena Lasconi a vorbit despre manipularea mediatică, despre riscul extremismului și despre rolul televiziunilor în propagarea de mesaje fasciste: „Au fost multe derapaje pe cel puțin două televiziuni din România. De exemplu, unul din mesajele fasciste e acela să faci liste cu oameni care să moară.”
Ea a vorbit și despre propria ei luptă cu sistemul: „Nu o să aduc oameni ai trecutului la Cotroceni, precum Iohannis și Antonescu. Nu o să am un consultant pro-rus.”
Războiul, armata și relațiile internaționale
„Am fost reporter de război și sunt singurul candidat care știe ce-i ăla război.”
Lasconi a vorbit despre nevoia de a respecta deciziile Ucrainei, dar și despre poziția clară a României: „Eu nu cred în trimiterea de trupe atâta timp cât nu avem nici pace, nici armistițiu.”
Despre relațiile externe, a spus că „România trebuie să stea aproape de Bruxelles, pentru că acolo vin mesajele constructive”. „Nu voi tranzacționa niciodată resursele țării. Valoarea unei țări nu ține doar de bani.”
Ce a spus despre contracandidați
Despre Nicușor Dan: „Una e să aduci pe lume un copil și alta e să-l crești. Eu vreau să cresc USR-ul. Nicușor e un contracandidat pe care o să-l bat, abia aștept.”
Despre Ilie Bolojan: „Da, împreună cu Bolojan, vom face reforma. Da, susțin concedierile din aparatul bugetar. Să nu mai auzim de bocancul pe capul antreprenorului.”
Despre George Simion: „Huligan. Să se ducă la fotbal.”
Despre Crin Antonescu: „Leneș. Nu există acest aliment.”
Despre Victor Ponta: „Impostor. Ți se face gura pungă, lămâie.”
Despre Ciolacu: „Are față de ursuleț Cocolino, dar nu-i mai suport impostura. El știe că zilele lui sunt numărate.”
Confesiuni despre viața personală
„Tata e la terapie intensivă în aceste momente. Mamă, vreau să-ți mulțumesc, ești o forță. Te iubesc pentru toate sacrificiile. O să fii mândră de mine.”
Mama Elenei Lasconi a luat cuvântul: „Fata mea e curată, sinceră, harnică. Rog pe toată lumea să nu mai împroaște cu noroi. Dumnezeu iubește unitatea și pacea.”
Despre educație, viitor și echitate
„Mi-aș dori să văd un sistem în care să mergi de drag la școală. Cu VR, cu profesori respectați. Dacă nu investim în educație, nu investim în viitorul nostru.”
„Eu nu sunt o feministă, sunt pentru meritocrație. Dar când o femeie va deveni președinte, toate femeile vor fi mai respectate la locul de muncă.”
Despre justiție, presiune și anularea alegerilor
„Eu cred că anularea alegerilor a fost o decizie politică. Dacă era Ciolacu în turul doi, nu s-ar fi anulat. Și frica a fost folosită ca emoție de manipulare.”
Despre TikTok: „Nu am cerut să fie închis, ci oprit temporar dacă nu se pot controla interferențele străine.”
„Vreau să fiu președintele care, după 5 ani, să nu mai fie menționat la masă. Să meargă totul atât de bine, încât să nici nu mai ții minte cine e președinte. Asta îneamnă stabilitate. Asta îneamnă normalitate.”
Elena Lasconi se poziționează drept un candidat atipic: curajos, sincer și determinat să schimbe paradigma politică a României.
„Sunt dată naibii. Și sunt pregătită să fiu primul președinte femeie al României”, a concluzionat aceasta.






















